Vladimir Purdel, actor la Teatrul Anton Pann, joacă în filmul „Romanian Tradition”, prezentat la TIFF, 2019

Începe TIFF-ul, cel mai important festival de film est-european și primul festival internaţional competitiv de film de lungmetraj din România. La Cluj, timp de o săptămănă, în perioada 31 mai – 9 iunie, va fi sărbătoare. Programul celei de-a 18-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania, include peste 200 de titluri venite din întreaga lume. Printre ele se numără și filmul „Romanian Tradition”, un scurtmetraj în regia cunoscutului actor și prezentator, Pavel Bartoș. Comedia pe care o semnează este bazată pe o întâmplare reală, petrecută la o nuntă sătească. Din distribuție fac parte, alături de Pavel Bartoș, nume consacrate ale cinematografiei românești precum: Adrian Titieni, Alexandru Papadopol, Elvira Deatcu, Alexandru Ion, Ruxandra Maniu și Vladimir Purdel, actor de la Teatrul Anton Pann din Rm Vâlcea.

Am venit cu această precizare pentru a vă convinge, dacă mai era nevoie, de valoarea actorilor celor care au lucrat si mai lucrează la Teatrul Anton Pann. Patru ani la rând, actorii: Mădălina Ciotea, Cătălin Vieru, Vlad Bîrzanu și Reko Sasz, au reprezentat cu cinste, numele Teatrului Anton Pann la TIFF, in cadrul programului ”10 pentru film”. Mai adăugăm și numele unei alte actrițe, Simona Arsu, cea care a jucat în filmul lui Nae Caranfil, “6,9 pe scara Richter” prezentat în premieră pe scena acestui festival.
Iată, acum un alt actor, Vladimir Purdel, ne face cinstea de a urca pe scena acestui festival în filmul regizat de Pavel Bartoș „Romanian Tradition”. Poate vă întrebați cine este Vladimir Purdel? Este un tânăr actor extrem de talentat. Născut în 1989 la Alexandria, Vladimir a absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică “I.L. Caragial, București. Se remarcă după băncile facultății, în 2012 primind Premiul de interpretare pentru cel mai bun rol principal masculin la Festivalulului Internaţional Studențesc de Teatru, Film și Fotografie „Hiperion Stud Fest 2012” pt rolurile Marvin și Stu din spectacolul California Suite, regia Tudor Lucanu. A avut colaborări și cu alte teatre și a jucat și in filme: „Nu ati vazut-o pe Amalia?”; „Caliban si Prospero”, regia Adrian Bulboaca; „Gloria”, regia Mara Ionescu; “Lumea e a mea”, regia Nicolae Constantin; “Offstage”, regia Andrei Hutuleac.
Din 2017 este actor al Teatrului Anton din Rm Vâlcea și până acum l-ați urmărit în următoarele spectacole: Nerium Parrk” de Josep Maria Miró, regia şi scenografia Tudor Lucanu; “Ubu rege” regia, Tudor Lucanu; TNT un spectacol de improvizaţie exploziv realizat de Mihaela Sîrbu; Portofele Virtuale, regia David Schvartz și ”Emisie- Titanic Vals” regia Matei Lucaci Grunberg. După prezentarea de la TIFF 2019, filmul lui Pavel Bartoș „Romanian Tradition”, în care joacă și Vladimir Purdel, va putea fi urmărit și în cinematografele din România. Succes, Vladimir, așteptăm să vedm filmul, dar să te vedem și în reprezentațiile de pe scena Teatrului Anton Pann!