VLAD BÎRZANU Cel Mai Bun Actor la Festivalul de Teatru Piatra Neamț PLEDEZ PENTRU TINE(RI)

Timp de două săptămâni, în perioada 4-17 noiembrie 2016 la Piatra Neamţ a avut loc cea de-a XXVIII-a ediţie a Festivalului de Teatru PLEDEZ PENTRU TINE(RI), festival important din circuitul manifestărilor teatrale românești de anvergură și tradiție. Printre cele 28 de spectacole selecţionate în concurs ale unor teatre cu tradiţie importante din țară precum Teatrul Național Cluj, Teatrul Național Craiova, Teatrul de Comedie, Teatrul Odeon și Teatrul Mic din București, Toma Caragiu Ploiești, Ioan Slavici Arad, Maria Filotti Brăila, Teatrul German de Stat Timișoara, s-a numărat şi Teatrul Anton Pann cu un spectacol ce a avut premiera în 2016.
vlad

Este vorba de UBU REGE de Alfred Jarry a cărui regie și scenografie este semnată de Tudor Lucanu. În acest spectacol rolul titular este interpretat de actorul Vlad Bîrzanu alături de care apar Mădălina Ciotea, Olimpiu Blaj, Iulia Antonie, Vladimir Purdel, Ana Șușca, Réka Szasz, Andrei Cătălin, Tavi Costin, Andrei Brădean și Alexandru Beteringhe.
Juriul, format din Oltița Cîntec (critic de teatru) – Președinte, Doru Mareș (critic de teatru), Ioan Onisei (Director General Adjunct Teatrului Național București) a hotărât, în urma vizionării spectacolelor, că premiul pentru cel mai bun actor să-i revină lui VLAD BÎRZANU pentru rolul Ubu din spectacolul UBU REGE de Alfred Jarry, regia: Tudor Lucanu, Teatrul „Anton Pann” Râmnicu Vâlcea.
Nominalizați la această categorie au mai fost Ionuţ Grama pentru rolul Katurian din spectacolul OMUL PERNĂ, Teatrul ACT București şi Konstantin Keidel pentru rolul Eike din spectacolul DE FAPT E FRUMOS, Teatrul German de Stat Timișoara.
“Este o mare bucurie şi în acelaşi timp o mândrie pentru Vâlcea, an de an la toate festivalurile la care au participat actorii de la Teatrul Anton Pann şi-au adjudecat câte un premiu, amintim aici că tot la Piatra Neamț un alt spectacol de la Teatrul Anton Pann Ești un animal, Viskovitz a luat premiul pentru Cel mai bun spectacol din festival și premiul pentru Cel mai bun regizor (Tudor Lucanu).
Tot la acest festival premiul PREMIUL PENTRU CEL MAI BUN SPECTACOL i-a revenit unei producții în care joacă un alt actor de la Teatrul Anton Pann – Olimpiu Blaj, AGLAJA după Aglaja Veteranyi producţie a Centrului Cultural European UNESCO, București. Acest nou premiu de prestigiu demonstrează că Teatrul Anton Pann este „în cărți” și vorbim, desigur, de „cărțile” teatrului românesc de top. Nu este ușor să păstrezi o poziție din prima linie timp de atâția ani. Pentru aceasta trebuie să ai capacitatea de a produce, an de an, producții noi, surprinzătoare, imaginative create de artiști valoroși. Teatrul Anton Pann a ales ca aceste spectacole să promoveze puternic valorile foarte tinere ale teatrului românesc. Actori foarte tineri, regizori și scenografi tineri. O adevărată pepinieră a teatrului românesc, o pepinieră ale cărei spectacole sunt așteptate, întotdeauna, cu emoție și bucurie în sălile de spectacol din toată țara. Iar multitudinea de premii este semnul acestei valori”, ne mărturiseşte Daniela Ştefănescu, purtător de cuvânt ala Teatrul Anton Pann. (L.L.)