Visul american! Vâlceanul Cristi Căruţaşu este taximetrist în New York şi plimbă vedetele

Vâlceanul Cristi Constantin Căruțașu este exemplul viu că visul american există! De mai bine de 17 ani, Cristi muncește în New York,după ce a câștigat loteria vizelor. Recunoaște că nu i-a fost ușor, dar spune că în țara tuturor posibilităților dacă ești serios, reușești! De mic a visat să ajungă în Statele Unite ale Americii. Își amintește și acum un pariu făcut în ultimul trimestru al clasei a XII-a, la Liceul Energetic.


“Visul american este unul real, s-a ridicat la așteptările mele. Față de ce poți face în Europa, acolo oportunitățile sunt cu mult mai mari. Meseria pe care o practic acum, cea de taximetrist, este cu mult mai respectată ca la noi. Îți permite să câștigi, să îți plătești taxele. Ai opțiunea de a lucra pentru tine sau de a fi angajatul unei companii. Pentru mine chiar este un vis împlinit, când eram mic visam să ajung în America. Știu că în momentul în care eram în clasa a XII-a, era chiar ultimul trimestru, eram alături de un coleg bun, ne jucam cu acele mașinuțe mici, le găseai greu. Am făcut pariu cu un coleg de clasă că după 10 ani voi avea prima mea mașină americană. Nu au fost 10 ani, au fost 15 sau 16, dar visul meu s-a împlinit”, ne povesteşte Cristi.


În trei săptămâni și-a găsit primul job

Cristi ar fi putut trăi liniștit și în România. Ambiția lui a fost, însă, să facă ceva de unul singur, fără ajutorul cuiva. Doar trei săptămâni au durat până în momentul în care Cristian Căruțașu și-a găsit primul job în Statele Unite ale Americii. Nu i-a fost ușor, șocul numit New York a fost și pentru el unul important: “Am avut ambiția să reușesc singur… Eram departe de casa mea. Totul era diferit de oraș micuț. Când vezi un așa oraș, senzația este de teamă, nici nu se compară cu Bucureștiul, ca să nu mai vorbesc de Râmnicu Vâlcea. E un fel de Capitală a României, înmulțit cu zece. Am avut ambiție, însă, dacă ai ambiție poți să reușești ce îți propui. În Statele Unite ale Americii nu duci lipsă de oferte de muncă, de asta nu te poți plânge. America îți dă oportunitatea de a lucra, de a te schimba. Când ai ajuns acolo trebuie să schimbi tot, de la carnet la toate licențele. Indiferent că eşti frizer sau orice altceva, pentru orice meserie trebuie să facă o școală. Dacă ești cinstit, nu ai cum să nu reușești. Ce dai, primești. Eu în trei săptămâni mi-am găsit de muncă. Bariera pentru mine a fost limba, nu vorbeam engleza la perfecție. Totul este să te înțeleagă omul, chiar dacă nu vorbești corect. Acolo nimeni nu râde de tine dacă vede că muncești și îți dai silința. Am găsit de muncă printr-o agenție. Norocul meu a fost că unde m-a trimis agenția, la un terminal de încărcare-descărcare cu moto stivuitorul, în aeroport, cei de acolo au văzut că mă pricep, că eu pot să fac calcule mai rapid decât făceau alții cu calculatorul, nu am mai avut nevoie de agenție. A fost un job la care am stat un an și jumătate. Nu este un job foarte bine plătit, plus o navetă lungă. A fost greu, nu îți permiteai să îți cumperi o mașină, asigurarea era foarte mare”.


De 15 ani taximetrist

Și-a dorit să ajungă șofer pe camion, dar a trebuit să își găsească un job de taximetrist, pentru a îndeplini condiția de a conduce cel puțin doi ani pe străzile din New York. Până la urma a rămas la taximetrie și acum e propriul patron. Își iubește meseria și spune că este una respectată în SUA. “Am decis să îmi caut un alt loc de muncă, am vrut pe un camion sau ceva șoferie, ceea ce știam cel mai bine. La momentul acela erau niște pretenții pe care le consideram exagerate. Apoi mi-am dat seama că erau cerințe normale, în sensul că mi-au cerut ca prima dată să am minimum doi ani de condus pe străzile din New York. Eu aveam experiență de patru ani de condus prin Europa, dar mi-am dat seama că era cu totul altceva.. Erau, de exemplu, străzi unde nu aveai voie cu camionul, erau autostrăzi care erau doar pentru mașini mici. Am luat decizia să fac taximetrie. Mulți români, și nu numai români m-au ajutat. Și acest job este cu mult diferit față de România. Nu trebuie să stai în stații, ei mi-au spus unde să merg. E totul în mișcare, clienții îi prinzi din mers. Am învățat cum să fac după ore, după zilele săptămânii. Și uite așa am 15 ani de taximetrie în New York. Sunt multe avantaje. Acum sunt propriul meu patron, îmi pot lua liber când vreau. Satisfacția materială este și ea una bună, sunt mulțumit. M-a cucerit această meserie și pentru că ai parte de oameni cu respect, că ai libertate. Oamenii înțeleg că faci un serviciu pentru ei, te respectă, îți mulțumesc că îi duci în siguranță acasă”, ne mai spune Cristi.

Meryl Streep, Barbara Walters, Julianne Moore sau Michael Moore, plimbate de Cristi

Inevitabil, în taxiul lui Cristi Căruțașu s-au plimbat și destule vedete. Ne povestește despre câteva dintre ele și despre discuția pe care a avut-o cu celebra Meryl Streep. “Am plimbat o groază de vedete, de la cântăreți de operă la actori și comedianți, oameni de radio și TV. Am avut-o în taxi pe Merzl Streep, ea cred că e cea mai renumită. A mai fost Barbara Walters, un cunoscut om de televiziune. Am avut posibilitatea să plimb o vedetă și de trei ori, este vorba de Julianne Moore. Acum știu și zona în care stă, e normal. A fost și Michael Moore. Cu Meryl Streep chiar am discutat, m-a întrebat de România, a fost interesată de răspunsurile mele. Toți sunt interesați să afle informații, în cazul în care vor vizita România. Îi interesează cât de departe e, ce se poate vedea, cum este mâncarea și, în primul rând, care e gradul de siguranță. I-am auzit pe mulți că acum ocolesc Rusia și că preferă să ajungă în Ungaria sau în România, vor plimbări pe Dunăre. Din păcate la noi turismul încă nu se face așa cum trebuie. Agențiile nu se implică să-i ia pe turiști, să îi ducă unde trebuie”, ne mai destăinuie vâlceanul care a plimbat-o si pe Lucy Liu.
Acum, Cristi își petrece mult timp și în România. Vine de cel puțin trei ori pe an în orașul natal și se întâlnește cu prietenii din copilărie sau cu foștii colegi. Cristi Căruțașu este exemplu viu că visul american există!

Gabi Cîrjaliu
Letiţia Lazăr
Foto arhiva personală