Vinerea ecologică la Stoileşti

Vineri, 24 martie, primarul Florin Ionescu din Stoileşti a convocat salariaţii primăriei, dar şi persoanele beneficiare de ajutor social să participe la acţiunea “Vinerea Ecologică”.
Edilul spune: “Localitatea este foarte mare cu drumuri multe şi lungi, din păcate unii localnici dar cred că mai ales unii din cei care tranzitează localitatea noastră, aruncă gunoi pe marginea drumurilor. De data asta nu a fost mult dar vântul îl împrăştie. Am strâns cât am putut şi vom repeta acţiunea. O să mobilizăm şi elevi în zonele din jurul unităţilor de învăţământ. Din păcate, aşezarea geografică a noastră cu drumuri foarte multe şi lungi şi cu porţiuni dese şi mari în care nu se află case pe marginea drumului nu permite o monitorizare prin camere de luat vederi. Cei certaţi cu bunul simţi şi cu legea ştiu acest lucru şi deversează gunoi din portbagaj pe unde apucă”. (T.G.)