Vin banii! 25 de familii din Vâlcea vor primi ajutoarele de urgenţă de la Guvern

Florian Marin, prefectul judeţului Vâlcea a anunţat azi, 1 august, că în Monitorul Oficial nr. 618, partea I, din 31 iulie 2017, a fost publicată Hotărârea de Guvern, adoptată în baza Legii nr. 416/2001, prin care au fost aprobate ajutoarele de urgență pentru sprijinirea unui număr de 463 de familii și persoane singure, conform anexei, în valoare totală de 1.272.700 lei.

Prefectul Marin face pe această cale cunoscut faptul că un număr de 25 de familii și persoane din județul Vâlcea, vor beneficia de ajutoare a căror valoare este cuprinsă între suma de 1.000 până la 7.000 lei.
Printre acești beneficari se numără și cele 8 familii din localitatea Alunu, ce au fost afectate de alunecarea de teren produsă în punctul Gropile, pentru care Instituția Prefectului, județul Vâlcea, a făcut demersurile legale prin Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială – Vâlcea, în vederea acordării sprijinului financiar de către Guvernul României.
Anexat se regăsește lista cu persoanele benefiare a ajutorului de urgență.