Viitorul Dăești va juca împotriva Stelei

Peste câteva zile, pe 23 ianuarie, fotbaliștii de la Viitorul Dăești vor termina vacanța și se vor reuni la baza sportivă de la Fedeleșoiu. Elevii lui Cristi Munteanu și Alin Bunescu se vor reacomoda la efort timp de săptămână, după care vor juca un meci de pregătire tare, împotriva liderei Ligii a II-a, CSA Steaua București, pe terenul roș-albaștrilor. Până la reluarea campionatului sunt programate și alte amicale, Pandurii și SCM Râmnicu Vâlcea fiind doar două dintre adversarele grupării dăeștene. Viitorul are ca obiectiv promovarea în eșalonul al doilea al fotbalului românesc. (Gabriel Cîrjaliu)