VIDEO: Sprijin pentru înființarea unui Centru Comunitar Integrat la Racovița

În ultima ședință a Consiliului Județean, a fost aprobat un acord de parteneriat cu Primăria Racovița, pentru implementarea proiectului „Centru comunitar integrat, în comuna Racovița”.

“În baza acestui parteneriat, vom sprijini financiar comuna Racovița cu suma de 119.000 lei, bani ce se vor folosi pentru realizarea studiilor și a documentațiilor tehnice necesare în vederea depunerii spre finanțare europeană a proiectului.
Obiectivul general al proiectului îl reprezintă creșterea accesului persoanelor aparținând grupurilor vulnerabile din comuna Racovița, la serviciile de asistență medicală comunitară furnizate integrat cu cele sociale și educaționale.
Centrul comunitar va funcționa într-o o clădire nouă, care va cuprinde mai multe cabinete (inclusiv pentru medicina de familie), dar și spații de depozitare și grupuri sanitare distincte pentru personal și beneficiari” – Constantin Răsulescu, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea.