VIDEO: Se circulă în condiții de iarnă pe DN 7! Recomandări rutiere
Având în vedere fenomenele meteo, polițiștii vâlceni atrag atenția participanților la trafic cu privire la circulația în siguranță pe drumurile publice în condiții de iarnă.
Localitatea Câineni, limită cu județul Sibiu
Astfel, pentru prevenirea accidentelor de circulație pe fondul condițiilor meteorologice nefavorabile, polițiștii rutieri vă recomandă:
– Înainte de a pleca la drum, informați-vă cu privire la condițiile meteo și starea drumurilor.
– Echipați-vă mașina corespunzător! Prevederile legale interzic circulația autovehiculelor fără ca acestea să fie dotate cu anvelope de iarnă, pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei, fără a face vreo referire la o dată calendaristică.
– Circulați cu o viteză care să nu depășească 30 km/h în localități sau 50 km/h în afara acestora, când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheață, zăpadă bătătorită, mâzgă sau piatră cubică umedă.
– Circulați cu viteză redusă, pentru a putea frâna în condiții de siguranță!
– Verificați și folosiți corespunzător atât sistemul de iluminare-semnalizare cât și cel de climatizare și dezaburire, pentru a vedea și a putea fi văzuți în trafic.
– Pe porțiunile acoperite cu mâzgă sau polei nu trebuie să virați și să frânați în același timp!
Pietonilor le recomandăm să sporească atenția, să evite pe cât posibil folosirea părții carosabile, mai ales după lăsarea întunericului și în condiții de vizibilitate redusă, să folosească pentru traversare numai trecerile pentru pietoni marcate și semnalizate, asigurându-se temeinic înainte de a traversa.
DRUM BUN!