Igienizare generală în Păușești Măglași

Administrația locală din Păușești Măglași are prin tradiție deja organizarea unor acțiuni de ecologizare în perioada premergătoare sărbătorilor pascale.

Primarul Alexandru Dediu mobilizează salariați primăriei, persoanele care beneficiază de ajutor social, elevii dar și mulți voluntari.
“Din păcate avem mai mult de lucru decât de obicei pentru că cetățeni iresponsabili au deversat deșeuri și gunoaie în zonele împădurite și pe albia râului Olănești. Cu toate că le am dat pubele tuturor, că avem colectare selectivă a deșeurilor, că am făcut contract inclusiv pentru ridicarea deșeurilor electrocasnice fără să-i coste în plus pe oameni. Îmi doresc din toată inima să prind în flagrant măcar câțiva din acești neoameni care aruncă gunoaiele peste tot să le ard amenda maximă”, spune edilul din Păușești Măglași. (T.G.)