VIDEO: Șapte persoane prinse cu droguri la festivalul Deep Forest Fest

În perioada 14-16 iulie 2023, a avut loc festivalul muzical Deep Forest Fest, desfășurat pe platoul Fețeni din municipiul Râmnicu Vâlcea, care a adunat mii de participanți pasionați de muzică și de atmosfera festivalurilor.

Pe parcursul evenimentului, jandarmii, în cooperare cu efectivele din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vâlcea și Poliției Locale Vâlcea, au acționat în mod activ pentru asigurarea unui mediu sigur pentru toți participanții. În acest sens, în urma măsurilor de securitate și control aplicate, au fost descoperite și soluționate mai multe incidente de natură penală și contravențională.
Pe perioada festivalului, șapte persoane cu vârste între 20 si 37 de ani, au fost depistate de către jandarmii vâlceni în posesia unor substanțe interzise. Dintre acestea, cinci au fost identificate în a doua seară a festivalului, iar celelalte două în ultima seară. Asupra acestora, s-au găsit comprimate de culoare roz, resturi vegetale de culoare verde-brun și mai multe recipiente care conțineau resturi de substanță albă pulverulentă, care au fost predate autorităților competente, respectiv Poliției Vâlcea, în vederea continuării cercetărilor.

Pe numele celor șapte tineri au fost întocmite actele necesare începerii urmăririi penale, iar dosarele au fost transmise Biroului pentru Combaterea Crimei Organizate Vâlcea, în vederea continuării cercetărilor.
De asemenea, jandarmii au fost nevoiți să intervină și într-un alt incident de natură penală, în care a fost implicate două persoane care s-au manifestat prin acte de violență. Victima a fost imediat transportată la Spitalul Județean Vâlcea pentru evaluare și stabilirea unui diagnostic adecvat.
În ceea ce privește sancțiunile contravenționale, jandarmii au aplicat un număr de 9 amenzi, în valoare totală de 2600 de lei, pentru încălcări ale prevederilor Legii 61/1991.

“Inspectoratul de Jandarmi Județean Vâlcea adresează mulțumiri tuturor participanților care au contribuit la menținerea unui climat pașnic și a unei atmosfere prietenoase pe durata festivalului. De asemenea, dorim să subliniem că prioritățile noastre rămân siguranța și protejarea cetățenilor, promovând valorile responsabilității și respectului reciproc.
Cu deplina noastră cooperare, ne dorim ca astfel de evenimente să se desfășoare într-un cadru legal și sigur, oferind bucurie și distracție tuturor participanților”, este mesajul transmis de jandarmii vâlceni.

https://youtube.com/shorts/2qy7eRlfAeU?feature=share