VIDEO: Percheziții la Olănești, la două pensiuni! Înșelăciune cu decontări de cazare pentru refugiații ucraineni
Marți, 13 decembrie 2022, la primele ore ale dimineții, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, au efectuat 23 de percheziții domiciliare, în județul Vâlcea (22) și în municipiul București (1). Perchezițiile au avut loca la două pensiuni din Băile Olănești, motivul fiind suspiciunea de înșelătorie cu decontarea cazării și hranei refugiaților din Ucraina.
“În fapt, în perioada aprilie-noiembrie 2022, administratorul unei persoane juridice, având ca obiect de activitate prestarea de servicii hoteliere, ar fi solicitat și primit de la o instituție publică o sumă de bani, cu titlul de decontare a serviciilor de cazare și masă, oferite unor cetățeni ucraineni, fiind depuse documente pentru cazarea acestora în două unități hoteliere.
Din cercetări a reieșit că, în perioada respectivă, în unitățile hoteliere au fost cazați mai puțini cetățeni ucraineni față de totalul celor atestați scriptic ca fiind cazați.
La acțiune participă și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Vâlcea, dar și polițiști ai Serviciului Criminalistic și Poliției orașului Băile Olănești din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea și ai Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție” – se arată într-o comunicat transmis de Poliția Vâlcea.