VIDEO Percheziții în Vâlcea și Timiș într-un dosar de spălare a banilor. Aproximativ 1,5 milioane de lei, transferați prin conturi din România și Germania
O amplă acțiune a polițiștilor economici din Vâlcea a avut loc marți, 21 iulie 2026, într-un dosar penal privind infracțiunea de spălare a banilor. Sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, oamenii legii au efectuat patru percheziții domiciliare, în două județe – Vâlcea și Timiș.
Ancheta vizează trei bărbați, cu vârste de 28, 36 și 52 de ani, despre care cercetările indică faptul că, în anul 2022, ar fi primit și transferat prin conturi bancare din România și Germania suma de aproximativ 1,5 milioane de lei, cunoscând că banii ar proveni din infracțiuni de înșelăciune comise în străinătate.
„Acțiunea desfășurată în această dimineață reprezintă o etapă importantă în documentarea activității infracționale și are ca scop identificarea tuturor persoanelor implicate, precum și administrarea probatoriului necesar în cauză”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea.
În urma perchezițiilor, polițiștii au descoperit și ridicat mai multe mijloace de probă: telefoane mobile, dispozitive electronice, documente privind deschiderea unor conturi bancare, precum și aproximativ 10.000 de euro.
„În urma activităților desfășurate au fost identificate elemente care pot contribui la clarificarea modului în care au fost efectuate tranzacțiile financiare investigate, bunurile și înscrisurile ridicate urmând să fie analizate în cadrul cercetărilor”, au precizat reprezentanții IPJ Vâlcea.
Unul dintre bărbații vizați în dosar a fost identificat și condus la sediul IPJ Vâlcea pentru continuarea cercetărilor, în timp ce ancheta este în desfășurare.
La activități au participat polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului Criminalistic, Serviciului pentru Acțiuni Speciale și Poliției Orașului Băile Govora din cadrul IPJ Vâlcea, precum și structuri similare din cadrul IPJ Timiș.
Persoanele cercetate beneficiază, pe întreaga durată a procesului penal, de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală.
