VIDEO: Parteneriate cu Bunești, Dăești și Gușoeni, pentru reabilitarea și dotarea bibliotecilor comunale!

“Avem multe proiecte în parteneriat cu autoritățile publice locale, investiții pe care le realizăm pentru oameni și pentru dezvoltarea localităților.

Cu Bunești, Dăești și Gușoeni, avem un proiect comun ce cuprinde reabilitarea și dotarea bibliotecilor comunale.

În cadrul proiectului “Bibliotecile vâlcene, noi hub-uri de dezvoltare a competențelor digitale”, finanțat cu fonduri europene, 34 de localități beneficiază de finanțare pentru dotarea bibliotecilor. Cele trei localități menționate vor primi bani atât pentru dotarea, cât și pentru reabilitarea bibliotecilor comunale.

Sumele alocate (fără TVA) pentru aceste trei localități sunt:
– Bunești – 440.575 lei
– Dăești – 393.136,68 lei
– Gușoeni – 1.011.650 lei

Primarii celor 3 localități au primit astăzi documentele necesare demarării procedurilor de achiziție, iar noi îi vom sprijini în continuare cu tot ceea ce înseamnă procedurile de implementare a proiectului”, precizează Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea.