VIDEO Fotografierea și filmarea în unitățile medicale – ce reguli trebuie respectate?
Unitățile medicale stabilesc reguli clare privind fotografierea, realizarea de înregistrări video și utilizarea imaginilor în cadrul actului medical, pentru protejarea dreptului la viață privată, a confidențialității pacienților și a personalului medical.
A. Înainte de a fotografia sau înregistra audio/video pacienții, medicii ar trebui:
1.să identifice în mod exact scopul pentru care dorește să facă acest lucru
2. să identifice temeiul legal aplicabil (obligație legală, interes legitim,consimțământ)
Exemplul 1: scopuri de marketing, promovare, publicitate – avem nevoie de consimțământ specific R.G.P.D.
Exemplul 2: cazul studiilor clinice, situație în care se vor anonimiza toate elementele care pot duce la identificarea persoanei fizice și în absența cărora studiile nu sunt afectate
3.să aibă în vedere următoarele atunci când este vorba de consimțământ: deși consimțământul verbal este suficient, cele mai bune practici presupun faptul că pacientului i se pune la dispoziție un formular de consimțământ scris care să cuprindă informații relevante (inclusiv scopurile colectării,utilizării și divulgării, temeiul legal etc).
4.să obțină consimțământul de la:
un părinte sau un tutore, în cazul în care pacientul este un copil care nu este capabil să își exercite drepturile legale
un reprezentant personal în cazul în care un pacient este considerat incapabil juridic sau faptic.
5.să se asigure că persoana înțelege:
– scopul pentru care este realizată fotografia sau înregistrarea și modul în care va fi utilizată
– cui i se va permite accesul la aceasta
– cât timp va fi păstrată și cum va fi stocată, respectiv protejată
– că în lipsa consimțământului calitatea îngrijirii medicale va fi aceeași
– că acest consimțământ poate fi retras oricând
B. După fotografierea sau înregistrarea audio/video, cele mai bune practici prevăd că medicii ar trebui:
Să se asigure că:
– toate fotografiile, înregistrările, imaginile sunt anonimizate sau pseudonimizate, după caz, prin ștergerea numelui pacientului;
– să asigure un nivel de securitate ridicat pentru acestea prin stocarea lor în medii sigure (ex. pe un cloud cu acces limitat sau pe un hard disk criptat)
C. În cazul în care fotografiile, înregistrările, imaginile trebuie arătate unor terțe părți:
Informarea persoanei despre transferul / comunicarea datelor
Asigurarea unui cadru formal de securitate și confidențialitate a datelor
Nu este o bună practică comunicarea unor rezultate de analize medicale prin Whats app către alți medici din alte unități medicale. Aceste practici sunt des întâlnite!
Ca regulă generală este bine de reținut faptul că:
Nu ar trebui să se facă nici o fotografie sau înregistrare contrar dorinței persoanei, atunci când vorbim de desfășurarea actului medical!
Totuși, în circumstanțe excepționale, fotografierea sau înregistrarea poate fi realizată fără consimțământul pacientului:
Exemplu: pacientul este în imposibilitate de a-și da consimțământul sau nu poate face acest lucru în timp util sau devine lipsit de discernământ și cu toate cestea prelucrarea unor astfel de date (realizarea de fotografii) este în mod vădit realizată în interesul acestuia pentru a putea documenta tratamentul sau chiar pentru a salva interesele vitale ale acestuia
Pentru mai multe detalii si consultantă specializată, inclusiv elaborarea întregii documentații necesare și obligatorii în context GDPR, Compania GDPR EXPERT CONSULTING din Rm. Vâlcea, vă stă la dispozitie la nr. de tel 0744.183602, sau la adresa de email: gdprexpertconsulting @gmail.com.
