VIDEO: Centru Pentru Persoane Vârstnice la Popești
“Există o adresabilitate foarte mare, avem numeroase cereri din partea vâlcenilor, pentru a îngriji în centrele noastre oameni care au nevoie de ajutor, care să fie supravegheați din punct de vedere al sănătății, să fie hrăniți la timp, oameni de care să avem grijă zi de zi.
În strategia noastră cu privire la protecția socială din județul Vâlcea, avem și deschiderea de noi centre pentru persoane vârstnice.
O astfel de investiție va fi și în Popești. Aurora Măgură este un primar profund atașat de problemele comunității și a venit în întâmpinarea acestei dorințe a noastre.
Vom construi acolo un Centru de Servicii de Recuperare Neuromotorie de tip Ambulatoriu pentru Persoane Adulte cu Dizabilități, cu fonduri europene, pentru care vom depune în curând proiectul.
De asemenea, în clădirea deja existentă, preluată de la primăria Popești, vom aloca fonduri de la Consiliul Județean pentru recompartimentarea si modernizarea locației în vederea realizării unui Centru Pentru Persoane Vârstnice.
Astăzi, am fost să văd locația și am stabilit reperele pe care le vom cere proiectantului pentru a avea condiții cât mai bune pentru cei care vor fi îngrijiți aici.
Aceste centre nu doar ca vor ajuta beneficiarii, dar vor crea și aproximativ 20 de locuri de muncă fiecare.
Vom fi gazde bune și ocrotitoare pentru seniorii care vor avea nevoie de noi!” – Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea.