VIDEO Bisericuța unde s-a cununat Mihai Viteazu, salvată de la prăbușire!

Legenda spune că în acest lăcaș de cult au fost cununați Mihai Vitează și Doamna Stanca.

Undeva la hotarul dintre Județele Vâlcea și Sibiu, într-un cătun parcă uitat de lume, se află una dintre cele mai frumoase bisericuțe din România. Biserica din Proieni este înconjurată de multe legende, dar cea care este confirmată de scrierile vechi se referă la faptul că acesta este cel mai probabil locul în care domnitorul Mihai Viteazu s-a cununat cu Doamna Stanca. Legende populare mai spun și că în această biserică ar fi fost botezat domnitorul Mihai Viteazul. Biserica are hramul “Toți Sfinții” și află în Orașul Brezoi, în imediata apropiere a Văii Oltului care face legătura între Vâlcea și Sibiu.

Mit sau adevăr?


Oamenii locului transmit din generație în generație legenda conform căreia aici au fost cununați Mihai Viteazul și Doamna Stanca. Singura dovadă palpabilă este, în acest moment, un înscris al lui Alexandru Vlahuță, în Marele Dicționar Geografic. “Dacă a fost sau nu cununat aici Mihai Viteazu este întrebarea pe care mi-am pus-o i eu acum 15 ani când am venit aici. Am aflat de la bătrânii satului că aici s-a întâmplat evenimentul. Am început să fac căutări, din păcate nu sunt multe dovezi în istorie care să ateste acest lucru. Sunt multe dovezi indirecte, însă. Se spune că această cununie a fost într-o bisericuță de lemn, aflată pe Valea Oltului, este menţionat acest lucru în Marele Dicționar Geografic. Am încercat să identificăm biserica și am aflat că în 1974-1978, din cauza unei revolte biserica de lemn a ars și a fost construită alta din piatră și cărămidă. Am ajuns la concluzia că aici exista o biserică de pe timpul lui Radu cel Mare. Într-o hartă am găsit că aici exista o biserică pe amplasamentul celei actuale. Toate aceste dovezi indirecte ne-a dus cu gândul că legenda are și o mare parte de adevăr. Există și o altă explicație a istoricilor că cea de lemn a fost undeva la 10-20 de metri de cea actuală. Am mai aflat că Mihai Viteazu a avut această căsătorie din interes pentru că el voia să ajungă Ban al Craiovei și avea nevoie de sprijin financiar, ori Doamna Stanca era fiică de oier, undeva din Ardeal. Această căsătorie fiind din interes nu s-a dorit ca ea să fie la Mănăstirea Cozia. Se are că aici la Proieni s-a oprit înainte de lupta de la Șelimbăr. Eu am ajuns aici în 2004, am găsit o biserică dezafectată dar în uz, cu probleme grave de acoperiș și, în plus, o ciupercă de atacă tot ce înseamnă lemn. Am reușit să restaurăm acest loc, cu ajutorul unor fonduri europene, în parteneriat cu Primăria Brezoi. Avem o singură problemă nerezolvată, accesul în sat, nu am putut obține aprobările pentru un eventual sens giratoriu pentru accesul cu autocare.”, spune Daniel Vasile Șerban, paroh Biserica “Toți Sfinții” Proieni. Pictura din interiorul bisericuței este în frescă și a fost realizată în stil brâncovenesc. Și multe alte legende îl leagă pe Mihai Viteazu de Vâlcea, locuri de care a fost legat pe timpul existenței sale.

“Sunt foarte multe locuri legate de Mihai Viteazu la Vâlcea. Se spune că la Drăgoești a fost botezat și că la un moment dat a fost în tabăra de la Ruda și a stat o lun de zile. De asemenea, că o biserică din Râmnic a fost începută de tatăl său și continuată de el, Biserica Cuvioasa Paraschieva. La bisericuța de la Proieni se spune că el și Doamna Stanca au fost primit taina cununiei. Este o bijuterie a patrimoniului național cultural. Este bine că se spune această legendă, chiar dacă ea nu este confirmată de înscrisuri vechi. mai trebuie spus că Doamna Stanca a murit de ciumă la Episcopia Râmnicului și nici acum nu se știe cu exactitate unde a fost înmormântată. Mihai Viteazu a considerat Râmnicul un oraș al domniei sale, asta este cert. Rămâne să păstrăm această legendă, să o perpetuăm și dacă izvoarele istorice vor dovedi acest lucru, trebuie promovăm așa cum trebuie.”, ne-a declarat Florin Epure, Director Direcţia Judeţeană pentru Cultură Vâlcea.

Salvată de autorități

Autoritățile locale din Brezoi au reușit să salveze monumentul istoric național care ajunsese în paragină și era la un pas de prăbușire. Acum ea este inclusă într-un circuit de vizitare a lăcașelor de cult din Vâlcea. “Valoarea proiectului a fost de aproximativ 2,7 milioane de euro. M-am bucurat că am reușit să punem la punct și infrastructura din satul Proieni dar cel mai important este că am reușit să salvăm acest monument. Am inclus biericuța într-un circuit turistic și lucrurile bune se văd deja în sat. Dezvoltarea acestei localități se va baza în viitor exact pe dezvoltarea turismului. Îmi doresc ca Brezoiul să ajungă un punct important al turismului din România”, spune Robert Shell, primar Oraș Brezoi. Biserica a fost construită în timpul Episcopului Iosif I al Argeșului, care a înzestrat-o cu cărți de cult, icoane și scaunul arhieresc, acesta fiind singurul care se mai păstrează și astăzi. A fost sfințită de Ștefan Arhimandrit – igumenul Tismanei, Constantin arhimandrit – igumenul Bistritei, Teodosie Ieromonah – igumenul Coziei, în anul 1798.

Gabi Cîrjaliu