VIDEO Bătaie pentru lucernă la Mihăești. Un bărbat a fost reținut, după ce a agresat victima

Un conflict izbucnit pe un teren agricol din comuna Mihăești a ajuns în atenția polițiștilor, după ce un bărbat de 34 de ani ar fi furat lucernă și, surprins de proprietar, l-ar fi lovit pentru a-și păstra o parte din bunurile sustrase.

Potrivit IPJ Vâlcea, incidentul s-a produs pe 28 septembrie 2026, în jurul orei 18:30. Bărbatul s-ar fi deplasat pe un teren agricol din Mihăești, de unde ar fi sustras lucernă. Proprietarul l-ar fi surprins și i-ar fi cerut să o restituie.
În acel moment, situația ar fi degenerat.

Susțin polițiștii, bărbatul l-ar fi agresat pe proprietar, lovindu-l în zona capului și a abdomenului, după care ar fi plecat de la fața locului cu o parte din lucerna sustrasă.

Victima a suferit leziuni traumatice, iar polițiștii Secției nr. 1 Poliție Rurală Râmnicu Vâlcea au deschis un dosar penal, cercetările fiind desfășurate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea.

„În urma probatoriului administrat, la data de 30 septembrie 2026, față de bărbat a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore”, precizează IPJ Vâlcea.
Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Vâlcea. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs fapta.

IPJ Vâlcea reamintește că persoana cercetată beneficiază, pe parcursul întregului proces penal, de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege, precum și de prezumția de nevinovăție.