VIDEO: Banii cheltuiți pentru proiectarea DJ 646 Băbeni-Genuneni-Tomșani-Costești-Mănăstirea Arnota vor fi recuperați din fonduri europene!

În ședința extraordinară a CJ Vâlcea de miercuri, 8 februarie, consilierii județeni au aprobat un proiect prin care se solicită sprijin financiar în vederea elaborării documentațiilor tehnico-economice (faza proiect tehnic) pentru modernizarea DJ 646 Băbeni-Genuneni-Tomșani-Costești-Mănăstirea Arnota.

“Zilele următoare vom depune cerere pentru obținerea sumei de 311.780 lei, cuantumul cheltuielilor de proiectare, din care contribuția județului este în procent de 2%.
Documentația pentru care solicităm finanțarea ne este necesară în vederea accesării de fonduri europene și modernizarea în totalitate a DJ 646, investiție care se ridică la cca 31 milioane euro.
Până la deschiderea liniilor de finanțare europeană, ne pregătim cu documentațiile și facem demersuri pentru recuperarea banilor utilizați în acest scop. De altfel, CJ Vâlcea a recuperat toate sumele cheltuite pentru studiile preliminare tuturor investițiilor finanțate din fonduri europene”, a precizat Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea.