Victorie mare pentru Lupii Negri

În runda a zecea a Conferinței B din Liga Națională de Baschet Masculin CS Vâlcea 1924 a evoluat pe propriul teren contra sibienilor de la CSU. Elevii lui Hristu Șapera aveau mare nevoie de un succes în lupta de evitare a retrogradării, chiar dacă aveau în față medaliata cu bronz a sezonului trecut. Primul sfert a fost unul echilibrat, cele două formații trecând pe rând la timonă. În prima pauză s-a mers la egalitate, 21-21, într-o atmosferă electrizantă făcută de spectatorii vâlceni, dar și de o numeroasă galerie venită de la Sibiu. Sfertul al doilea le-a aparținut în totalitate lupilor care au pus punct după punct și au intrat la pauza mare în avantaj bun, 53-38. Nu era totul stabilit și ardelenii au venit de la cabine deciși să întoarcă situația de pe tabela de marcaj. Până la sfertul decisiv CSU a redus din handicap și în ultima pauză s-a mers cu scorul de 62-54. Vâlcea a jucat în ultimul sfert în stil de echipă mare și s-a impus în final cu 80-69, reușind al treilea succes din acest sezon. Pentru elevii lui Șapera urmează un nou meci pe propriul teren, joi de la ora 17.00 cu Universitatea Craiova, meci restant din turul sezonului regulat. (G.C.)