Victorie la scor de tenis pentru SCM cu Olimpic Zărnești
Fotbaliștii de la SCM Râmnicu Vâlcea nu au avut probleme în returul cu Olimpic Zărnești din barajul semifinal de promovare în Liga a II-a. SCM Râmnicu Vâlcea s-a calificat în finala barajului de promovare în Liga 2, după succesul clar obținut sâmbătă în Zăvoi, 6-0 cu Olimpic Zărnești. Vâlcenii câștigaseră și manșa tur, în deplasare, cu 1-0.
Elevii lui Gabriel Mangalagiu au reușit să învingă la limită, 1-0, în manșa tur și au reușit un galop de sănătate pe propriul teren. Gruparea din Zăvoi s-a impus cu 6-0 după golurile marcate de Neagu (2), Simeanu, Ionescu, Ivan și Bîrzan și s-a calificat cu scorul general de 7-0. În dubla manșă decisivă SCM va juca contra echipei AFC Câmpulung Mușcel. Manșa tur va avea loc pe 1 iunie în deplasare și partida decisivă pe propriul teren, o săptămână mai târziu.
Fotoreporter Sabin Neacșa