Veteranul Aurică Antonie a murit la 105 ani

Aurică Antonie, singurul veteran din Al Doilea Război Mondial care mai trăia în zona Horezu a decedat la vârsta de 105 ani.

Acesta a fost pe frontul din Basarabia şi, apoi, într-un lagăr din Siberia. Tot în închisoare a ajuns şi când credea că s-a întors acasă, după 9 ani. În primăvara anului 1941 avea să plece pe front. Și-a lăsat acasă șoția însărcinată și a plecat să lupte pentru România. A fost trimis peste Prut, alături de alţi tineri soldaţi, să elibereze Basarabia şi nordului Bucovinei de sub ocupaţia rusească. Eroul vâlcean a fost luat prizonier şi apoi a muncit în oraşele sovietice distruse în timpul bombardamentelor şi la canalul de pe Volga. Aurică Antonie a fost eliberat din lagărul sovietic înainte de Crăciunul lui 1950 dar a fost arestat și de români și dus în penitenciarul Târguşor. Comuniștii voiau să afle dacă are legături cu legionarii sau dacă are idei împotriva sistemului.

Condoleanțe de la președintele Rădulescu

Președintele Consiliului Județean Vâlcea, Conmstantin Rădulescu, a trimis condoleanțe familiei îndoliate: “Vestea că veteranul de război Aurică Antonie, omul deosebit pe care l-am cunoscut personal, s-a ridicat la ceruri m-a întristat profund. Chiar dacă nu va mai fi printre noi, a lăsat în urma sa o vastă moștenire spirituală și un exemplu de viață trăită în demnitate, cu iubire de țară. Fie ca Bunul Dumnezeu să-l odihnească în pace! Sincere condoleanțe familiei îndoliate”.

Gabriel Cârjaliu