Vești excelente pentru oamenii din Păușești-Otăsău

A sosit o veste pe care locuitorii din Păușești Otăsău o așteptau încă din 2014! În acel an, cu fonduri proprii s-a procedat la întocmirea documentației tehnice pentru asfaltarea drumurilor principale din localitate.
“Eram viceprimar și cu ceilalți colegi consilieri, consideram noi că având proiect tehnic întocmit, vom avea prioritate la finanțare! Din păcate, prin PNDL 1 și 2, nu am găsit înțelegerea necesară finanțării acestui proiect foarte important pentru noi! De această dată, Guvernul României, în iulie 2022, a alocat aproape 95 miliarde lei vechi pentru modernizare acestor importante căi de comunicație, sumă cu care vom asfalta restul drumurilor principale din localitate, urmând ca în perioada imediat următoare să începem procedurile legale de licitație! În paralel, vom construi rigole betonate, podețe de acces la proprietăți și vom asfalta sau betona (după caz) restul ulițelor sătești! Avem deja aprobată și construirea sălii de sport scolară, facem demersurile legale să obținem finanțarea și pentru proiectul de introducere a gazelor! Viitorul arată bine!”, spune primarul Cătălin Avan.