Vâlcenii vor fi anunţaţi prin SMS când urmează să le expire paşaportul. Care este MESAJUL transmis
În cadrul demersurilor derulate în comun de Ministerul Afacerilor Interne, prin Direcția Generală de Pașapoarte, și Ministerul Afacerilor Externe, prin Departamentul Consular, pentru eficientizarea procesului de eliberare a pașapoartelor, începând de miercuri, 7 martie a.c., cu sprijinul Companiei Naționale Imprimeria Română, va deveni funcțional sistemul de notificare a cetățenilor români cu privire la faptul că urmează să le expire pașaportul.
Astfel, deținătorii de pașapoarte, care au comunicat la depunerea ultimei cereri un număr de telefon valabil, vor primi un SMS prin care vor fi informați că le expiră pașaportul, cu una până la trei luni înainte.
Prin același mesaj, cetățenii vor fi încurajați să se programeze din timp pentru a evita timpii mari de așteptare din perioada de vară.
Textul mesajului va fi: „Pașaportul dvs. va expira în curând. Pentru reînnoire, programați-vă online pe epasapoarte.ro (România) sau econsulat.ro (străinătate)“. Pentru SMS-urile transmise la nivel național, va figura ca semnatar D.G. Pașapoarte, iar în străinătate, Departamentul Consular. Mesajele vor fi trimise de la numărul scurt 1813, la eticheta de expeditor figurând termenul PAȘAPOARTE.
De asemenea, în luna martie a.c., vor primi un SMS de notificare cetățenii cărora le-a expirat pașaportul în ultimele 6 luni.
Sistemul informatic a fost pus la dispoziție de integratorul proiectului Sistemul Informatic Integrat de Management al Documentelor de Călătorie – E-Pass, Compania Națională Imprimeria Națională, în urma unei proceduri de achiziție derulată prin SEAP.
Printre demersurile inițiate de MAI și MAE pentru simplificarea procedurilor de obținere a pașaportului și de reducere a aglomerației de la structurile de pașapoarte, care se înregistrează mai ales vara, se numără interconectarea sistemelor informatice ale celor două ministere, măsuri pe linie legislativă (ex. proiectul de lege pentru creșterea valabilității pașapoartelor), de resurse umane (ex. încadrarea de personal din sursă externă pentru serviciile de pașapoarte) precum și organizarea unei campanii de conștientizare a cetățenilor cu privire la necesitatea de a-și face pașaport din timp pentru a evita aglomerația din perioada concediilor. Sloganul campaniei este ”Anul are 12 luni, nu aștepta vara! Documentele de călătorie pot fi făcute din timp.”