Cristian Buican, deputat PNL de Vâlcea: “PSD văduveşte România de fondurile europene” – declaraţie politică

Cristian Buican, deputatul PNL de Vâlcea, a susţinut azi, 7 martie, declaraţia politică “PSD văduveşte România de fondurile europene”, prin care atrage atenţia că există riscul ca România să piardă în anul 2018 sute de milioane de euro din fondurile europene alocate ţării noastre pentru perioada 2014-2020.

“Declaraţia mea politică de astăzi se referă la riscul ca România să piardă în anul 2018 sute de milioane de euro din fondurile europene alocate ţării noastre pentru perioada 2014-2020. Acest risc a fost confirmat, în ultima perioadă, de mai mulţi oficiali guvernamentali şi europeni, majoritatea acestora fiind membrii PSD. Asta după ce în doi din ultimii trei ani de zile, reprezentanţii PSD au condus Ministerul Fondurilor Europene. Şi pentru ca lucrurile să fie clare, vreau să subliniez, de aici de la tribuna Parlamentului, că actuala coaliţie majoritară PSD-ALDE poartă întreaga responsabilitate şi ar trebui să răspundă pentru asta.
După dezastrul înregistrat în anul 2017 în privinţa fondurilor europene, reprezentanţii PSD din Guvern nu sunt în stare să prezinte un plan minimal de creştere accelerată a absorbţiei fondurilor europene. În afara înfiinţării unor noi „comitete şi comiţii” şi a unor promisiuni privind identificarea vinovaţilor, Guvernul PSD-ALDE nu a adoptat în ultimele două luni nicio măsură pro-activă de reducere a riscului dezangajării acestor fonduri şi nici nu a iniţiat vreun act normativ care să elimine astfel de situaţii în anii ce vor urma.
Când însăşi Comisarul European pentru Politici Regionale, doamna Corina Creţu, te avertizează în privinţa întârzierilor foarte mari privind depunerea documentaţiile spitalelor regionale de la Cluj, Craiova şi Iaşi, trebuie să iei măsuri urgente. Şi pentru ca ridicolul situaţiei să fie sublim, însăşi Prim-Ministrul României, doamna Viorica Dăncilă, vorbeşte de pierderea a 800 de milioane de euro din fondurile europene în anul 2018, fără adoptarea niciunei măsuri de remediere a acestui fapt. Consider că este de datoria mea, în calitate de deputat, ca în astfel de cazuri de indiferenţă şi incompetenţă crasă a guvernanţilor să vin la tribuna Parlamentului şi să trag acest semnal de alarmă.
Este inadmisibil şi de prost-gust pentru cei de la PSD şi ALDE să încerce să caute vinovaţi, după ce în anul 2017 au avut Guvern şi majoritate în Parlament. Cu un astfel de comportament, nu doar că jignesc inteligenţa românilor, dar văduvesc această ţară de fonduri importante pentru dezvoltarea ei.
Stimaţi colegi,
Fondurile europene reprezintă o resursă importantă aflată la dispoziţia noastră pentru dezvoltarea României şi este necesar, ca măcar în acest domeniu, să lăsam orgoliile deoparte şi să ne apucăm de treabă. Este clar că din cauza incompetenţei şi indiferenţei reprezentanţilor guvernamentali ai PSD-ALDE vom pierde, în acest an, aproape un miliard de euro din fondurile europene. Pe această cale, propun actualei majorităţi PSD-ALDE depolitizarea de urgenţă a structurilor administrative ce se ocupă de fonduri europene şi atragerea unor specialişti care pot şi ştiu ce trebuie făcut pentru accesarea acestor resurse”, a susţinut deputatul Buican.