Vâlceanul Narcis Copcă se luptă cu un ministru asasin

L-am cunoscut pe Narcis Copcă într-un tren care ne ducea, acum mulţi ani, într-o tabără din Năvodari. Era elev al actualului Colegiu Lahovari şi vorbea înr-una despre medicină, despre examene, despre faptul că vrea să ajungă chirurg.
A absolvit Liceul Alexandru Lahovari alături de mulţi alţi vâlceni care au devenit nume consacrate în inginerie, medicină, drept, economie, făcând parte dintr-o generaţie de excepţie. Ulterior de la alţi colegi de generaţie aflam periodic cum Narcis a absolvit medicina, cum a ajuns chirurg, cum face specializări, cum salvează vieţi, cum urcă treptat în ierarhia medicală, cum a ajuns manager de Spital în Bucureşti…
Fiecare succes al unui vâlcean mă face mereu să mă simt mândru, deşi nu sunt născut aici. Dar sunt mândru de şcoala noastră, de dascăli care au format atâtea generaţii de reuşitele şi realizările unor profesionişti.
Ştiu bine că doctorul Narcis Copcă este format pe principul de a salva vieţi cu orice preţ. Este nu numai un medic foarte bun, dar şi manager foarte bun. Acum duce un război pe viaţă şi pe moarte pentru dreptul românilor de a avea parte la noi în ţară de transplanturi de plămâni. Plămânii donatorilor români ajung să salveze vieţile unor străini atâta timp cât nu avem un centru de transplat. Birocraţia de nedescris din România funcţionează perfect în statul nostru şi acest Guvern Tehnocrat nu numai că nu face nimic să o desfiinţeze, dar acum pur si şimplu vrea să distrugă un sistem de sănătate ce se ameliorază cu paşi mici.
Fumătorii din România, şi sunt destui, plătesc zi de zi sume uriaşe statului. Pentru cei care nu ştiu aproape 80% din preţul fiecărui pachet de ţigări vândut îl reprezintă taxele şi accizele încasate de stat. În aceste condiţii a refuza să deblochezi sumele necesare transplanturilor, care nu sunt cu sutele pentru că pur şi simplu este greu d e găsit plămâni ce pot fi tranplantaţi şi a inventa controale pentru a căuta nod în papură este o măgărie.
Aş putea spune şi o crimă dacă ministrul sănătăţii nu ar putea fi suspectat de prostie în formă continuată.
Medici precum dr. Copcă pot pleca oricând din Rimânia şi pot lucra pe salarii frumoase în oricare spitale mari din lume. Uneori mă întreb ce-i determină să îşi piardă energia şi timpul în lupte birocratice cu un sistem infect şi corupt din România.
Profit de faptul că este campanie electorală şi câteva zeci de candidaţi umblă prin judeţ după voturile voastre ale vâlcenilor. Şi vă rog să îi întrebaţi pe cei care candidează ce vor să facă cu sănătatea noastră şi dacă sunt de acord cu eutanasia practicată la vedere de guvern… Daţi votul celor care vă promit că-l vor destitui pe acest ministru şi că vor lupta pentru ca spitalele din România să facă tot ce pot pentru a salva vieţile unor români.
Pentru cei care vor sa afle exact ce face Narcis Copcă şi de ce vrea să-l îndepărteze ministrul sănătăţii şi să interzică transplanturile de la Spitalul Sfânta Maria le recomandăm următoarele articole extrem de documentate ale jurnaliştilor de le Evenimentul Zilei şi de la Jurnalul Naţional:
http://www.evz.ro/declaratii-socante-ale-lui-narcis-copca.html
http://jurnalul.ro/calendar/omul-zilei-narcis-copca-663173.html
Într-una din declaraţii Narcis Copcă spune: „Refuz ordinul domnului ministru, care-mi spune să trag în pacienți, să omor români!”
Vâlcenii ar trebui să spună simplu: “Refuzăm să votăm oameni care propun şi susţin miniştri ce sugrumă drepturile românilor şi se comportă ca nişte asasini!”

Traian Guminski