Vâlcean condamnat pentru tentativă de omor asupra tatălui și fratelui

Un bărbat de 44 ani din Râmnicu Vâlcea a fost condamnat la cinci ani și cinci luni de închisoare, pentru tentativă de omor, tulburarea ordinii și liniștii publice și conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Evenimentul a avut loc la sfârșitul anului 2022, pe o stradă din Râmnicu Vâlcea. Trei bărbați, tată și fii, au început să se certe, iar incidentul a escaladat în momentul în care unul dintre copii, beat criță, i-a lovit cu mașina pe ceilalți doi în timp ce aceștia se aflau pe trotuar, scrie adevărul.ro. Scenele au fost surprinse de camerele de supraveghere din zonă, iar în imagini, se observă tentativele repetate, dar și reușita șoferului de a da cu mașina peste membrii familiei sale, până când autoturismul a rămas blocat, suspendat pe împrejmuirea unei parcări.

Victimele au fost și ele acuzate că anterior tentativelor de omor, l-au lovit pe Daniel cu pumnii și picioarele în zona corpului. Vâlceanul care încercat să-și omoare tatăl și fratele a fost atunci arestat preventiv și ulterior trimis în judecată.

Curtea de Apel Pitești a decis, vineri, definitiv ca acesta să petreacă cinci ani și cinci luni după gratii și a fost deja încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranță Mioveni, județul Argeș.