Vâlcean arestat 30 de zile pentru că pipăia femeile pe străzi
Un bărbat a fost arestat preventiv 30 de zile pentru săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală.
Polițiștii vâlceni au comunicat că luni, 1 iulie a.c., în jurul orei 12:00, au fost sesizați prin apel 112, de către o femeie, cu privire la faptul că ar fi fost atinsă într-o zonă intimă de către un bărbat necunoscut. În aceeași zi, în jurul orelor 18:30, dispeceratul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea a fost sesizat prin apel 112, cu privire la faptul că o altă femeie ar fi fost atinsă într-o zonă intimă de către un bărbat pe care nu-l cunoaște, ulterior acesta plecând într-o direcție necunoscută.
“În baza celor sesizate, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea au demarat cu activități specifice, iar în urma verificărilor polițiștii au stabilit identitatea unui bărbat de 47 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii.
Astfel, în baza probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului competent din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, polițiștii au dispus măsura reținerii acestuia pentru 24 de ore, bărbatul fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Vâlcea din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea.
În cursul zilei de ieri, magistrații au dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile față de bărbatul bănuit de comiterea faptei”, au precizat polițiștii vâlceni.
Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiunea sexuală pentru documentarea întregii activități infracționale ale acestuia.