VÂLCEA: Un bărbat şi-a violat fiica în repetate rânduri! Mama era plecată în străinătate

Dezrobitu Vasile a fost reținut pentru 30 de zile de polițiștii judiciari din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi pentru o faptă cutremurătoare. Acesta și-a violat fiica in vârstă de 15 ani, în timp ce mama era plecată la muncă.

“La data de 06 aprilie 2020, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi a solicitat judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Brezoi, luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul Dezrobitu Vasile, fiind emis, pe numele acestuia, un mandat de arestare preventivă, pe o perioadă de 30 de zile.
Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că, în perioada ianuarie 2019 – februarie 2020, profitând de autoritatea părintească exercitată asupra fiicei sale biologice în vârstă de 15 ani, dar şi de imposibilitatea minorei de a-şi exprima voinţa şi de a se apăra, precum şi de faptul că, în cea mai mare parte a timpului, mama minorei se afla la muncă în străinătate, a întreţinut, în mod repetat, cu aceasta, prin constrângere, raporturi sexuale, în urma evaluării psihologice a victimei rezultând că aceasta prezintă simptomatologia unor abuzuri sexuale şi emoţionale/psihologice exercitate asupra sa de către tată, în mod continuu.
Cercetările continuă pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele.
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, Parchetul de pe lângă Judecătoria Brezoi.