Vâlcea reprezentată în conducerea ALDE după Congres

Cele mai recente sondaje de opinie arată un trend ascendent pentru ALDE, partidul având între 4,5-5% din preferințele electoratului la intenția de vot.
Fostul deputat, senator și primar Emilian Frîncu e reușit să ducă filiala vâlceană la rezultate bune în alegerile locale de anul trecut în multe localități din Vâlcea, dar mai ales să coopteze în partid oameni tineri, de valoare profesională și cu viziune administrativă.
Unul dintre aceștia este Ionuț Toartă, ales la congresul partidului, desfășurat recent ca membru cu rang de vicepreședinte în Biroul de conducere național.
Daniel Olteanu a fost ales, sâmbătă, președinte al Alianței Liberalilor și Democraților (ALDE), acesta fiind votat cu majoritate de voturi de către delegații prezenți online la Congresul partidului.
Au votat 999 delegați, iar moțiunea propusă de Daniel Olteanu a primit un număr de 818 voturi.
De asemenea, Congresul Alianței Liberalilor și Democraților (ALDE), reunit în zilele de 16 și 17 aprilie, a decis și noul statut al partidului.
Președintele Consiliului Național al ALDE a fost ales Cristian Dima, președintele filialei ALDE Galați.
Noua structură de conducere a Alianței Liberalilor și Democraților (ALDE) cuprinde 4 prim-vicepreședinți, 8 vicepreședinți pe domenii de activitate, 8 vicepreședinți pe regiuni de dezvoltare, un vicepreședinte pentru Diaspora, 16 de membri și 12 membri supleanți.
Membrii cu rang de vicepreședinte politic, aleși conform moțiunii lui Daniel Olteanu, sunt: Ionică Anuțoiu, Ciprian Blejan, Ioan Ciugulea, Valeriu Crișan, Viorel Demian, Iulia Elena Dosaru, Oana Ferdean, Costel Irimia, Luiza Marian, Marius Mateescu, Andrei Metehau, Viorel Palașcă, Ilie Petrescu, Ana Maria Sita, Ionuț Toartă, Cezar Claudiu Vladu.
În cadrul discursului susținut în fața delegaților ALDE la Congres, Daniel Olteanu și-a asumat 3 obiective majore:
1) din 2024 ALDE să aibă reprezentanți în Parlamentul European, deoarece românii trebuie să se facă auziți, văzuți și înțeleși la Bruxelles;
2) triplarea numărului de aleși locali; Daniel Olteanu a spus că își dorește ca ALDE să vină cu proiecte mature, responsabile, cu lideri serioși, de încredere, alături de care România să crească;
3) reprezentarea ALDE în Parlamentul României.
„Sunt 3 obiective de la care nu dau înapoi. Cred că suntem cu toții de acord că, începând de azi, putem să creștem”, a spus Daniel Olteanu. În finalul discursului său, noul președinte al ALDE a spus că „plecăm la drum cu o zestre importantă: peste 1.000 de aleși locali. Avem la dispoziție 3 ani plini, care vor confirma și întări premisele de la care pornim în acest nou proiect politic”.

Traian Guminski