VÂLCEA: Femeie bătută de propriul fiu! Acesta s-a îmbătat şi a agresat-o

O femeie de 66 de ani, din comuna Lădești a fost agresată fizic de fiul ei de 42 de ani, miercuri, 13 ianuarie.

“Polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Lăpușata ajunși la fața locului au stabilit că bărbatul de 42 de ani, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, în urma unor discuții contradictorii cu mama sa, a agresat-o fizic, aplicându-i lovituri în zona capului. Femeia a refuzat acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, bărbatul fiind evacuat din locuința comună, iar pe numele lui a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de violență în familie și amenințate” – Agent șef adjunct Udrea Cătălin Ștefan, purtător de cuvânt IPJ Vâlcea.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar la data de 14 ianuarie a.c, acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu, ulterior fiind adus în fața judecătorului de drepturi și libertăți care a încuviințat propunerea parchetului pentru arestarea preventivă a bărbatului pe o perioadă de 30 de zile.