Vâlcea/Cetățean trimis în judecată pentru dare de mită, la doar o săptămână după ce a fost prins în flagrant

Ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Vâlcea au finalizat cercetările, iar procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea a emis rechizitoriul și a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A.I.I., fără ocupație, din județul Vâlcea, cercetat în stare de libertate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită.

În cauză, la data de 30 octombrie 2018, polițiștii din cadrul D.G.A. – S.J.A. Vâlcea au fost sesizați de un agent de poliție din cadrul Poliției orașului Băile Olănești – Formațiunea poliției rutiere cu privire la faptul că, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a depistat un bărbat în timp ce conducea un autovehicul pe drumurile publice cu permis de conducere necorespunzător categoriei din care făcea parte acesta și i-a promis remiterea unei sume de bani pentru a nu întocmi documente de constatare a acestei infracțiuni și, ulterior, pentru a nu înregistra dosar penal.
Denunțul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea și, în cursul aceleiași zile, a fost realizată prinderea în flagrant a inculpatului, imediat după ce i-a remis polițistului, în biroul acestuia, sumele de 50 euro și 70 de lei. Procurorul împreună cu ofițerii D.G.A. au documentat cauza, astfel încât inculpatul a fost trimis în judecată, cu operativitate, la numai o săptămână după prinderea în flagrant.
În administrarea probatoriului s-a beneficiat de sprijin din partea Direcției Operațiuni Speciale – B.O.S. Pitești din cadrul I.G.P.R.