Vâlcea are echipă de handbal masculin! Formația a fost transferată de la HC Torok și are un sponsor puternic – Doru Paraschiv
Din acest sezon la Vâlcea va activa, în premieră, o echipă de handbal masculin. CSS Râmnicu Vâlcea s-a înscris în campionatul național al juniorilor 2 și a debutat cu un succes clar in fața echipei similare de la Sibiu. Formația vâlceană a dominat pe tot parcursul întâlnirii și s-a impus în final cu 35-25, după ce a condus și la pauză cu 16-10.
Echipa este antrenată de fosta mare handbalistă, Stăncuța Guiu, cea care este convinsă că o parte din handbaliști vor ajunge să joace pentru lotul național. “Le mulțumesc copiilor, celor care au fost alături de mine, domnului director, copiilor. Au avut emoții, dar a ieșit un meci bun. Obiectiv nu avem, suntem la început de drum. Îmi doresc să dăm handbaliști la loturile naționale”, spune Stăncuța Giu, antrenor CSS Rm. Vâlcea. “Este o victorie frumoasă la debutul Campionatului Național de juniori 2. Îi felicităm pe băieți și pe tehnicieni. Obiectivul este acela de a forma o echipă puternică și o clasare cât mai bună”, completează Mihai Ioniță, director CSS Rm. Vâlcea. “Puteam să învingem la o diferență mai mare, dar este bine și așa. Am început handbalul acum 8 ani și mi-a plăcut. Pentru mine școala este pe primul loc, handbalul este acum doar un hobby”, a declarat la finalul meciului Tudor Prală, handbalist CSS Rm. Vâlcea. Echipa de handbal a fost transferată în această vară la CSS Râmnicu Vâlcea de la un club privat, HCM Torok, club fondat de fostele mari glorii ale Oltchimului, surorile Maria Torok Duca si Edith Torok Matei. (G.C.)