Vâlcea/ Acord de recunoaștere încheiat cu o persoană cercetată pentru dare de mită
Ofițerii de poliție ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Vâlcea au desfășurat activități procedurale într-un dosar penal în care la data de 10.05.2024, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea au încheiat cu inculpatul în cauză, în vârstă de 63 de ani, un acord de recunoaștere a vinovăției cu privire la săvârșirea infracțiunii de dare de mită, stabilind o pedeapsă de 1 an și 4 luni închisoare, cu suspendarea executării acesteia pe un termen de supraveghere de 2 ani și va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile.
Dosarul a fost constituit ca urmare a denunțului formulat de către un agent de poliție din cadrul Postului de Poliție Grădiștea la D.G.A. – S.J.A. Vâlcea, pe care ofițerii anticorupție l-au înaintat de îndată unității de parchet competente.
În urma administrării probatoriului, a rezultat faptul că, în data de 13.01.2024, în jurul orei 11:30, în timp ce își exercita atribuțiile de serviciu pe raza comunei Lăcusteni, județul Vâlcea, agentul de poliție l-a oprit în trafic pe inculpatul în cauză, pentru încălcarea normelor rutiere privind limita maximă de viteză autorizată pentru sectorul respectiv de drum, ulterior constatând că se afla și sub influența băuturilor alcoolice.
Agentul de poliție i-a comunicat inculpatului faptul că a comis două contravenții, iar pentru că a condus un autoturism pe drumurile publice sub efectul băuturilor alcoolice urmează să fie sancționat în consecință, inclusiv prin reținerea permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile.
Pentru a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu, respectiv pentru a nu întocmi proces-verbal de constatare a contravenției și pentru a nu aplica măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioadă de 90 de zile, inculpatul a oferit lucrătorului de poliție, în mod repetat, inițial o sumă de bani, necuantificată, după care a insistat, oferind suma de 200 de euro.
De asemenea, prin acordul de recunoaștere a vinovăției s-a dispus și confiscarea sumei de 200 de euro de la inculpat.
Pe parcursul cercetărilor, ofițerii anticorupție au desfășurat activități procedurale pentru administrarea probatoriului, în conformitate cu ordonanțele de delegare emise de procuror.
Dosarul a fost trimis Tribunalului Vâlcea în vederea confirmării acordului de recunoaștere.