VÂLCEA: 9 decembrie – Ziua Internațională Anticorupție

Data de 9 decembrie a fost stabilită ca Ziua Internaţională Anticorupţie începând cu anul 2006, prin Rezoluţia nr. 58/4 a Adunării Generale a ONU, prin care Adunarea a adoptat Convenţia Naţiunilor Unite împotriva Corupţiei.
Ziua de 9 decembrie marchează promovarea principiilor etice, legalitatea, integritatea, responsabilitatea și transparența asupra propriilor acțiuni în afacerile publice și private.
Lucrătorii Serviciului Judeţean Anticorupţie Vâlcea doresc atragerea cetăţenilor şi a funcţionarilor oneşti în lupta cu acest flagel sens în care în perioada 05-08.12.2023 au desfășurat mai multe activități preventive în diferite locaţii din municipiul Râmnicu Vâlcea, care au drept scop conştientizarea românilor cu privire la riscurile pe care le comportă săvârşirea unor fapte de corupţie.
Astfel, la data de 05.12.2023, ofițeri din cadrul SJA Vâlcea, împreună cu polițiștii Serviciului Rutier Vâlcea, Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea și elevi ai Liceului de Arte ”Victor Giuleanu” din municipiul Râmnicu Vâlcea au înmânat flyere cu informații referitoare la prevenirea și combaterea corupției și la respectarea normelor privind circulația pe drumurile publice conducătorilor auto care au fost opriți în trafic și cărora li s-a oferit, în paharele desenate/pictate de elevi, cafea, purtându-se și un scurt dialog pe aceste teme, iar conducătorii auto au beneficiat și de o scurtă pauză de la condus. Această activitatea a avut loc în cadrul acțiunii preventive intitulată ”Mai bine ajungi acasă”, aceasta fiind desfășurată în parteneriat cu Liceul de Arte ”Victor Giuleanu” din municipiul Râmnicu Vâlcea.
În zilele de 06 și 08 decembrie, lucrătorii Serviciului Județean Anticorupție Vâlcea au efectuat activități cu caracter preventiv în punctul de plecare pentru proba practică de obținere a permisului de conducere categoria B din fața sediului SPCRPCIV Vâlcea, din Râmnicu Vâlcea, cu candidații prezenți pentru susținerea acestei probe practice și instructorii auto.
De asemenea, în zilele de 07 și 08 decembrie, lucrătorii Serviciului Județean Anticorupție Vâlcea împreună cu lucrători din cadrul Poliției municipiului Râmnicu Vâlcea și Inspectoratului de Jandarmi Județean Vâlcea au efectuat activități cu caracter preventiv în incinta unui centru comercial din Râmnicu Vâlcea și Târgului de Crăciun, din Râmnicu Vâlcea.
Cu ocazia celebrării Zilei Internaționale Anticorupție se doreşte responsabilizarea cetăţenilor şi funcţionarilor publici, în sensul de a lua atitudine şi de a sesiza Direcţia Generală Anticorupţie de fiecare dată când iau cunoştinţă despre implicarea unor lucrători MAI în fapte de corupţie.
În acest context, reamintim că, în vederea realizării unei comunicări eficiente între lucrătorii instituţiei noastre și toate persoanele care doresc să sesizeze aspecte legate de comiterea unor fapte de corupţie în care poate fi implicat personalul MAI, avem oricând la dispoziție linia Call-center anticorupţie – 0800.806.806, număr ce poate fi apelat gratuit din orice reţea de telefonie mobilă sau fixă.
La nivel județean, puteți formula sesizări la numărul de telefon/fax al Serviciului Judeţean Anticorupţie Vâlcea – 0250.703.260 sau direct la sediul serviciului din municipiul Râmnicu-Vâlcea, str. Calea lui Traian nr. 95 sau prin e-mail la adresa valcea.dga@mai.gov.ro.

SERVICIUL JUDEŢEAN ANTICORUPŢIE VÂLCEA