VÂLCEA: 23 persoane vindecate de Coronavirus

Conform datelor transmise de către Direcția de Sănătate Publică, până astăzi, 18 mai a.c., pe teritoriul județului Vâlcea, au fost confirmate 27 de cazuri de persoane infectate cu COVID-19 (coronavirus).

Dintre persoanele confirmate pozitiv, 23 au fost declarate vindecate și au fost externate din unitățile spitalicești, o persoană este internată în alt judet, iar alte două persoane au decedat.
În prezent, în secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență Vâlcea se află internat un pacient confirmat cu noul coronavirus, a cărui stare de sănătate este stabilă, prezentând forme ușoare ale bolii. În ultimele 24 de ore au fost externate două persoane.
În izolare la domiciliu se află un număr de 448 persoane, iar în centrele de carantină din județ sunt 221 persoane.
Facem următoarea precizare pentru cetățeni: orice persoana care se întoarce pe teritoriul României dintr-o călătorie internațională va intra în izolare la domiciliu timp de 14 zile. În situația în care la aceeași adresă locuiesc mai multe persoane împreună cu persoana întoarsă din străinătate, izolarea se aplică tuturor persoanelor, dacă nu există altă adresă la care să se poată autoizola aceasta.