Unde muntele îți spune numele! Vârful lui Roman intre legendă și infinit — un reportaj despre locul unde poveștile trăiesc în vânt, iar tăcerea are greutatea veșniciei.

Sus, în inima Munților Căpățânii, acolo unde drumurile devin tăcere și cerul pare că coboară să te atingă, se ridică, cu o frumusețe aproape dureroasă, Vârful lui Roman. Nu e doar un vârf de munte. E o poveste spusă în șoapta vântului, o lume suspendată între real și mit, unde fiecare pas pare că te duce mai aproape de tine însuți.

Localnicii din satele de la poalele muntelui îți spun, cu voce joasă, că „Romanul” — cum îi zic ei — nu e un munte care se cucerește. E un munte care te alege.

Drumul spre liniște

Urcarea către Roman nu este doar o călătorie geografică, ci una interioară. Dinspre Horezu — oraș cunoscut pentru tradițiile sale și pentru olăritul înscris în patrimoniul UNESCO — drumul începe blând, printre gospodării și livezi cu miros de mere coapte. Apoi, încet, asfaltul se pierde în serpentine, iar pădurea te înghite într-o liniște densă.

Pe măsură ce urci, simți cum lumea de jos devine tot mai mică, iar gândurile — mai rare. Aerul e mai rece, mai curat, mai sincer. La peste 1.700 de metri, nu mai ai nevoie de cuvinte. Priveliștea le spune pe toate: Munții Parâng la orizont, crestele domoale ale Lotrului, și, în zilele senine, silueta impunătoare a Făgărașului.

 

Legendele muntelui

Fiecare piatră de pe Vârful lui Roman pare că ascunde o poveste. Generații de ciobani, haiduci, îndrăgostiți și călători au lăsat urme nevăzute în aerul acestor culmi. Bătrânii satelor din jur le cunosc pe toate — le-au primit de la părinții lor, care le-au primit de la ai lor, într-un lanț al memoriei ce se pierde în negura veacurilor.

• Vlad Țepeș și stâna de pe Roman

Există o poveste legată de revenirea în țară după exil a lui Vlad Țepeș. Fără să-și dezvăluie identitatea, ar fi poposit la una din stânele de pe Vârful lui Roman. A fost atât de bine primit încât, la revenirea la domnie, i-a împroprietărit cu munți din preajmă pe cei care îl găzduiseră cu bunăvoință, fără să-l cunoască.

• Peștera lui Iancu Jianu de lângă Vârful Roman 

Chiar lângă Vârful lui Roman, între Piscul lui Țigan și Piscul Iancului, se află o peșteră care de peste 100 de ani nu poate fi descoperită. Se zice că acolo ar fi o mare comoară — kilograme întregi de monede de aur, tacâmuri de argint și arme de-ale haiducilor. Peștera apare în multe „bilete” cu comori, dar nimeni niciodată n-a putut da de ea.

• Comorile lui Iancu Jianu în Munții Căpățânii 

Haiducii lui Iancu Jianu au îngropat averi fabuloase în peșterile din Munții Căpățânii, unde acesta a stat doisprezece ani pe Muntele Bulzu. Bătrânii locurilor spun că mai există multe astfel de peșteri la care nu se mai poate ajunge, pentru că s-au pierdut punctele de reper.

• Biletele cu comori

Biletele cu comori se transmiteu din tată în fiu și nu erau lăsate decât anumitor oameni — acelora care îi ajutau pe haiduci cu merinde și care îi preveneau când potera se apropia. Uneori, un sătean urca la munte cu boii, spunând că merge după lemne, ascunzând sub fân merindele pentru haiduci. În schimb, primea un bilet cu locul unei comori.

 

• Haiducii lotri din Vâlcea 

În Vâlcea, haiducii s-au numit lotrii — celebrii tâlhari de pe Valea Oltului care atacau comercianții și caravanele. Haiducul Miu Haiducu, fiul unui pandur al lui Tudor Vladimirescu, prăda târgurile de la Horezu, după care se ascundea în Munții Căpățânii.

Locul unde cerul se sprijină de pământ

Dincolo de legende, Vârful lui Roman este, pur și simplu, frumos. De pe culmi, privirea se deschide spre orizonturi largi: Munții Parâng la apus, Lotrul spre nord, Căpățânii desfășurați în toate direcțiile. Vara, pajiștile alpine fremătă de culori — gălbenele de munte, afine, flori pe care nu le știi pe nume, dar care te fac să te oprești.

Iarna, totul devine o împărăție albă. Sunetele se șterg, umbrele se lungesc, și dacă nu ar fi urma propriilor tăi pași în zăpadă, ai putea crede că ești primul om care a ajuns vreodată acolo.

 

Întoarcerea

Când cobori de pe Vârful lui Roman, nu pleci cu mâinile goale. Iei cu tine liniștea, poveștile și o senzație greu de explicat — ca și cum ai fi lăsat acolo o parte din tine și ai luat în schimb ceva mai curat. Ceva mai vechi.

Pe drum înapoi, poate te gândești la ciobanul Roman și la clopotele turmei lui pierdute. Poate la fata care a plâns până când pământul a băut lacrimile. Poate la lupii albi care veghează și azi. Sau poate nu te gândești la nimic — și asta, la fel, e un dar.

 

Ghid practic — Vârful lui Roman

• Altitudine: peste 1.700 metri — potrivit pentru drumeți cu condiție fizică medie
• Punct de plecare recomandat: Horezu sau Vaideeni — drumuri marcate
• Perioada optimă: mai–octombrie; iarna, doar cu echipament adecvat
• Cazare: cabane rustice pe traseu; rezervare în avans recomandat în sezon
• Distanță față de Horezu: aprox. 25 km pe drum forestier + traseu marcat
• Ce să aduci: apă, hrană, haine impermeabile — vremea se schimbă rapid
• Semnalul telefonic: inexistent pe culme — un motiv în plus să te deconectezi

Letiția Lazăr