Un vâlcean s-a ales cu dosar penal pentru că nu a depozitat îngrășămintele chimice în locuri protejate
Un bărbat, de 40 de ani, din orașul Băbeni, s-a ales cu dosar penal, după ce ar fi expus spre vânzare cantitatea de 11.650 de kg azotat de amoniu, nerespectând obligația de depozitare a îngrășămintelor chimice în locuri protejate.
Polițiștii din cadrul Biroului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase Vâlcea au stabilit că o parte din marfă, respectiv cantitatea de 4.750 de kg azot de amoniu, nu avea etichetă în limba română așa cum prevede legislația română, aceasta având ca țară de proveninență Bulgaria.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nesupravegherea şi neasigurarea depozitelor de deşeuri şi substanţe periculoase, precum şi nerespectarea obligaţiei de depozitare a îngrăşămintelor chimice şi produselor de protecţie a plantelor doar ambalate şi în locuri protejate.
Totodată, a fost ridicată în vederea confiscării cantitatea de 11.650 kg azotat de amoniu.
Foto ilustrativ