Un tânăr s-a ales cu dosar penal, după ce a tras cu un pistol airsoft într-un alt copil de 15 ani
Astăzi, în jurul orei 19:59, Poliția municipiului Râmnicu Vâlcea a fost sesizată de către un bărbat cu privire la faptul că, s-ar fi tras cu un pistol, tip airsoft înspre băiatul său.
“Din primele verificări, polițiștii au stabilit că, în urma unui conflict verbal, un tânăr de 17 ani ar fi tras cu o armă, de tip airsoft înspre un băiat de 15 ani, în municipiul Râmnicu Vâlcea.
În continuare, se efectuează cercetări pentru stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun.
S-a intocmit dosar penal pentru lovire si alte violențe
De asemenea, s-a dispus ridicarea pistolului, tip airsoft, în vederea continuării cercetărilor, iar față de tânărul în cauză a fost dispusă și măsura sancționării contravenționale cu amendă, în cuantum de 2000 lei, pentru nerespectarea prev. art.129 pct. 25 din Legea nr. 295/2004.”, au precizat polițiștii vâlceni.