Un tânăr își caută familia pierdută!

Un tânăr în vârstă de 23 de ani speră să primească un cadou de suflet la final de an. Marius Fola a fost adoptat acum 20 de ani de o familie inimoasă, dar își dorește să-i cunoască și pe părinții naturali. Iată care este mesajul postat de vâlcean pe un site care se adresează exact românilor care au plecat din diverse motive din sânul familiilor: “SALUTĂRI TUTUROR. Încă mai cred in magia sărbătorilor de iarnă și cred că nu există un moment mai potrivit decât aceste sărbători pentru a împărtăși cu voi povestea mea de viață. Numele meu la naștere a fost FOLA MARIUS și sunt născut la data de 12.05.2000 la Spitalul Județean din RÂMNICU VÂLCEA. Sunt aici în căutarea originilor mele, mama mea care mi-a dat viață și frații mei dacă există. Despre mama mea știu că se numea FOLA CRISTINA sau FOLA MARIA, nu sunt sigur. La vârsta de 3 anișori am fost adoptat de o familie minunată, dar la numai 10 ani destinul și -a pus din nou stăpânire așa că am rămas din nou fără mamă. Am fost crescut cu o iubire imensă și cred că am avut cel mai bun tată din lume, pe care orice copil adoptat și l-ar putea dori. Din fericire pentru mine am fost “ales” de “eroul” meu tată, am avut noroc… alții poate nu… și dacă nu eram ales eu? Am mare nevoie să știu de unde am plecat în viață, știu că forța internetului este uriașă și că prin această pagină există șanse mari ca de aceste sărbători să primesc cel mai frumos cadou. Vă rog DISTRIBUITI cu toții anunțul meu, poate undeva într-un colț de lume mama și frații mei își doresc același lucru.
Vă mulțumesc anticipat și vă doresc tuturor SĂRBĂTORI FERICITE!”.