Un nou pas important pentru complexul balnear de la Vlădești

Primarul comunei Vlădești, Adrian Cosac, a pus la punct un proiect de mare anvergură care va transforma localitatea într-o adevărată stațiune. Cu sprijinul președintelui Consiliului Județean, Constantin Rădulescu, se va construi un complex balnear care avea mai multe bazine cu apă dulce și sărată, spații de relaxare și tratament. De asemenea, turiștii vor avea parte de cazare la nivel european și posibilitatea de servire a meselor. În aceste condiții, complexul balnear o să fie unul dintre cele mai frumoase din țară și va putea rivaliza cu amplasamentele similare din stațiunile de renume. Vestea bună este că s-a finalizat procedura de achiziție pentru execuția sondei de explorare a apelor minerale terapeutice, un pas important pentru realizarea proiectului. Cel mai probabil finanțarea se va obține de la Compania Națională de Investiții.