Un bărbat din Ghioroiu a intrat în casa unei femei şi a încercat să o violeze!

Polițiștii Postului de poliție Ghioroiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bălcești, au dispus reținerea unui bărbat din comuna Ghioroiu, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de tentativă de viol și violare de domiciliu, fapte comise la data de 10 martie a.c.

La data de 16 martie a.c., polițiștii au reținut pentru 24 de ore, un bărbat de 31 de ani, bănuit că ar fi intrat fără drept în locuința unei femei din comuna Ghioroiu și ar fi încercat să o forțeze să întrețină relații sexuale.
În fapt, la data de 11 martie a.c., polițiștii au fost sesizați de persoana vătămată cu privirea la faptul că, cu o zi înainte, a fost victima unei tentative de viol. Din verificări a reieșit că bărbatul de 31 de ani ar fi intrat fără drept în locuința femeii și ar fi încercat să o forțeze să întrețină relații sexuale, însă aceasta ar fi început să țipe, moment în care bărbatul s-ar fi speriat și ar fi fugit.
Polițiștii au înregistrat un dosar penal pentru tentativă de viol și violare de domiciliu, iar după mai multe investigații, la data de 16 martie a.c., persoana bănuită a fost depistată și reținută pentru 24 de ore.
La data de 17 martie a.c, Judecătoria Bălcești a admis solicitarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bălcești și a dispus arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile a bărbatului de 31 de ani.