Un arbitru vâlcean depistat cu Covid-19

Arbitrii vâlceni Cătălin Buși și Florin Păunescu au probleme în pandemie. Buși a fost rezervă pe 1 iulie 2020 la partida din play-out-ul Ligii I, Academica-Sepsi și a intrat în izolare la domiciului după ce arbitrul acelui joc, Iulian Călin (Pitești) a ieșit pozitiv la testul de coronavirus.

Cătălin Buși a fost rezervă la un alt joc, la Liga a II-a, Turris-FC Argeș, iar Florin Păunescu a fost asistent la același joc. În brigadă cu Buși și Păunescu au mai fost Stelian Slabu, asistent din Brașov, și Lucian Rusandu, central din Sfântu Gheorghe. Rămâne de văzut și ce se va întâmpla cu echipele Turris Oltul Turnu Măgurele și Campionii FC Argeș. Cei doi arbitri vâlceni au efectuat testul Covid-19 după ce Iulian Călin a fost diagnosticat, iar rezultatul a venit pozitiv pentru Buși și negativ pentru Păunescu Cătălin Buși ocupă și funcția de șef al Comisiei de Arbitri a AJF Vâlcea, însă el nu a intrat în contact cu colegii de acolo, fiind deja în izolare de câteva zile.

Gabriel Cârjaliu
foto Cătălin Buşi