Un an bun pentru Primăria Scundu

Primarul Mihai Blejan nu a avut deloc un an uşor dar retrospectiv, acum când mai sunt două luni din el putem spune că nu s-a descurcat deloc rău. Consiliul Local al comunei Scundu a aprobat obiectivul de investiții de interes local „Modernizare bază sportivă Scundu”, aparținând domeniului public al Comunei Scundu, judeţul Vâlcea, propus d edil. Valoarea investiției este de 959.573 lei (200.000 euro) cu TVA cuprinzând proiectare, avizare și construire obiectiv, finanțată din bugetul local. Primarul a făcut diligenţele pentru a achiziționa un tractor de 70.000 euro, prin GAL: “România rurală nu este reprezentată de comunele metropolitane, ci de restul de 80% de localități rurale, care ca și Scundu, se luptă să supraviețuiască. Dacă nu suntem sprijiniți în marile investiții, satele se depopulează, școlile se închid”. În vară consiliul local al comunei Scundu a aprobat evenimentul cultural local cu denumirea „Tradiţii și obiceiuri strămoșești în comuna Scundu, judeţul Vâlcea”, care s-a bucurat de un real succes Primăria a depus la Agenţia Fondului de Mediu un proiect care vizează modernizarea iluminatului public: „Proiectul constă în înlocuirea corpurilor de iluminat de pe drumurile principale. Acest lucru înseamnă aproximativ 300 de corpuri de iluminat cu leduri, iar valoarea investiţiei se ridică la suma de 1 milion de lei. Unul dintre avantajele proiectului este că vom plăti mai puţin pentru iluminatul public stradal”, declara atunci Mihăiţă Blejan, care mai are în vedere şi construcția unei școli noi în satul Avrămești. Comuna Scundu aşteaptă însă, cu speranţă maximă, o rectificare bugetară care să-i permită funcţionarea la parametrii normali până la finele anului. (T.G.)