Ultima ședință din 2021 la Consiliului Județean Vâlcea

Consiliul Județean Vâlcea a programat marți, 22 decembrie, ultima ședință ordinară din acest an, ședință la care au participat 32 de aleși județeni. Pe ordinea de zi au fost 12 proiecte de hotărâre, plus punctul diverse. Ordinea de zi a fost suplimentată de președintele Constantin Rădulescu cu alte trei proiecte de hotărâre.

Veste bună pentru echipele de fotbal din Liga a III-a

Una dintre deciziile importante ale ședinței a fost alocarea sumei de 60.000 lei pentru fiecare dintre cele trei echipe vâlcene care joacă în Liga a III-a: Flacăra Horezu, Minerul Costești și Viitorul Dăești. Formația din Orașul Olarilor se luptă pentru evitarea retrogradării, obiectiv pe care îl are și Minerul Costești în timp ce formația din Dăești este favorită pentru promovarea în Liga a II-a.

Consiliul Județean are nevoie de specialiști

Președintele Consiliului Județean Vâlcea a făcut un apel către diverși specialiști pentru a se înscrie la concursurile organizate în cadrul instituției: “Tot aud că nu sunt locuri de muncă. Uite, noi avem locuri de muncă și nu se prezintă nimeni la concursuri. De exemplu, la Centru de la Măciuca ducem beneficiarii pentru evaluare la Drăgoești și la Drăgășani pentru că nu avem specialiști. În plus, am scos la concurs de două luni două posturi de inginer și nu a venit nimeni. Să nu se gândească cineva că se aranjează concursurile că nu sunt tâmpit să angajăm pe cineva care nu știe meserie. Aici se lucrează cu cătușele pe masă. Vom rămâne fără oameni de specialitate. Firmele private țin cu dinții de ei. Și la noi salariile sunt bune, dar se și muncește și e și răspundere mareȚ.