Udubae şi-a dat demisia de frica pușcăriei! Edilul de la Bujoreni spune că un grup de interese l-a forțat să facă lucruri cu iz penal

La doar șase luni distanță de la alegerea sa ca primar al Comunei Bujoreni, Gheorghe Udubae a decis să își dea demisia! Edilul localității învecinate cu Municipiul Râmnicu Vâlcea spune că oameni din primărie, în frunte cu administratorul public, au încercat să îl oblige să ia decizii care l-ar fi trimis la pușcărie.

Locuitorii comunei Bujoreni au rămas surprinși de decizia primarului și spun că vor încerca să-l convingă să se răzgândească. Ei spun că Udubaie a încercat să facă lucruri bune în localitate, dar că nu a reușit de unul singur. Gheorghe Udubae este decis să nu mai revină asupra deciziei de a fi demisionat. Primarul spune că dacă ar fi continuat, își punea în pericol și libertatea și sănătatea, și că o parte dintre consilierii locali și angajați ai primăriei, în frunte cu administratorul public, au încercat să-l facă să ia decizii cu iz penal. Administratorul public a refuzat să își spună părerea și spune că va face declarații abia după ce Udubaie nu o să mai fie primar. “Este o decizie radicală, este drept. Mi-am dat seama în aceste șase luni de zile că nu se mai poate. În aceste luni am reușit să mă îmbolnăvesc. Am slăbit trei kilograme jumătate. În aceste luni nu am reușit să mă înțeleg cu omul pe care eu l-am angajat, Gheorghe Petrescu, să fie drept cu mine și cu legile țării. El m-a împins să fac greșeli, dar nu le-am făcut. Am cerut Consiliului Local să ia act de demisia mea. De mâine nu mai sunt primar. Nu poți să respecți legile într-un cuib de viespi. Domnului Petrescu i-am făcut un contract de management care a fost modificat. Au fost băgate prevederi aberante, de genul că trebuie să îi plătim 80 la sută din salariu dacă îl dau afară sau dacă propun Consiliului Local acest lucru. Am observant, mi-a promis că nu se mai întâmplă. Din păcate șicanele au continuat. Să vă povestesc și altceva. Mă trezesc cu o doamnă în vârstă care nu pleca de pe bancă. A zis că nu pleacă până nu îi dăm terenul de sub gară. Domnul Petrescu mi-a spus că are dreptate. A ajutat-o să facă o cerere. Într-o zi revine femeia și îi bagă 30 de lei consilieruluji meu personal. Am chemat poliția, s-au făcut dosare penale. De atunci nu am mai văzut-o pe acea femeie. Mă gândesc că tot în mine a vrut să se lovească. Și sunt alte și alte exemple de acest sens, inclusiv o tentativă de a căsători civil o minoră”, ne-a declarat Gheorghe Udubae. Prefectura Vâlcea a luat act de demisia edilului. “S-a luat act de demisia domnului Gheorghe Udubae, solicitarea a fost făcută pentru 1
februarie. Prefectul emite un ordin prin care constată încetarea mandatului, pe bazaunui referat semnat de secretarul comunei, în care trebuie să se specifice și motivele. Până acum acest referat nu a ajuns la Prefectură. Conform noii legi a administrației publice, nu Guvernul României va propune data alegerilor parțiale, ci Autoritatea Electorală Permanentă. Atribuțiile primarului sunt preluate, până la alegeri, de viceprimar”, spune Ana Maria Nițu, purtător de cuvânt la Prefectura Vâlcea. Gheorghe Udubae a fost ales primar al localității din partea PNL și are 65 de ani. Înainte de alegeri a fost om de afaceri și este cunoscut în Râmnicu Vâlcea și pentru că a regizat scurtmetraje erotice.