Turiştii străini, atraşi de frumuseţile judeţului Vâlcea
Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică Vâlcea are sediul în Râmnicu Vâlcea, pe bulevardul Tudor Vladimireascu nr. 23, într-o clădire componentă a celei în care funcţionează Teatrul Anton Pann. A fost construit cu ajutorul Uniuni Europene şi a intrat în funcţiune în 1 ianuarie 2016. Este deservit de 3 salariate specializate în turism, serviciul find coordonat de Monica Gheorghiu, pe care am găsit-o, duminică 4 februarie, la orele 12, la post.
Centrul este deschis zilnic între orele 9.00-17.00 şi deţine toate informaţiile legate de judeţul nostru: traseee, obiective culturale, religiose, naturale, istorice ce merită vizitate, trasee turistice, trasee montane etc.
În primul an de funcţionare au venit puţini turişti să se informeze aici. Anul trecut însă, numărul lor a fost în creştere, mai ales al turiştilor străini.
“Aceştia doresc să obţină mai ales informaţi care nu se găsesc pe internet. Doresc explicaţii despre trasee turistice, rezervaţii, refugii şi hărţi ale anumitor zone din Vâlcea. Anul trecut am reuşit şi prima noastră participare la un Târg de Turism unde am încercat să promovăm tot ce are judeţul nostru mai bun. După câte aţi observat, avem aici o colecţie destul de mare de ceramică, produse artizanale, mostre de apă minerală şi de sare de la Salina Ocnele Mari, toate donate de persoane fizice şi societăţi vâlcene care doresc să aducem mai mulţi turişti în Vâlcea. Din păcate, judeţul nostru are multe de oferit, dar serviciile sunt deficitare. De exemplu, au fost oameni care ne-au contactat să ne întrebe cu ce pot ajuge la Pârtia de Schi şi unde se pot caza acolo. Doreau mijloace de transport în comun. Ori Râmnicul nu este legat prin trasee auto de pârtiile de schi, aşa cum nu este legat de multe locuri. Nici locurile de cazare nu sunt peste tot şi nu la pretenţiile unora care doresc să ne viziteze, dar se văd deja progrese şi am remarcat investiţii private în această zonă”m ne spune Monica Gheorghiu.
De la Centrul de Informaţii am aflat şi că Vâlcea a reuşit să atragă deja turişti constanţi de la distanţe foarte mare.
“Avem un prieten, un cetăţen din Australia care se află acum a treia oara în România. A preferat să meargă la schi pe Valea Prahovei pentru condiţiile de cazare mai bune de acolo, dar ne-a sunat şi ne-a spus că pe 15 februarie va veni din nou în judeţ. A fost şi anul trecut, şi acum doi ani. Le-a povestit prietenilor despre România, despre Vâlcea. Prin astfel de oameni se poate promova în afara ţării judeţul nostru şi numărul cetăţenilor din ţări ale Uniunii Europene care ne viziteazăm este în creştere”m mai adaugă coordonatoarea Centrului. (T.G.)