Tur de forță al ministrului Bogdan Constantin Matei prin Vâlcea

Senatorul Bogdan Constantin Matei reușește, în ciuda unui program extrem d e încărcat pe care-l are ca Ministru al Tineretului și Sportului să aibă constant întâlniri cu reprezentanți ai administrațiilor din Vâlcea și să viziteze localități rurale pentru a inventaria problemele și necesitățile unor comunități.

În weekendul trecut senatorul vâlcean a avut întâlniri, sâmbătă, cu primarii Nedelcu Cristian-Drăgășani, Dumitru Blejan-Scundu și Cristina Munteanu- Prundeni.

“Am încercat să găsim soluții pentru binele locuitorilor acestor comunități. I-am felicitat pe fiecare în parte pentru felul în care se implică în dezvoltarea localităților”, ne-a declarat ministrul Matei.
Duminică, 22 septembrie, Bogdan Matei a avut întâlniri cu reprezentanți ai administrațiilor din Horezu, Costești și Slătioara, o zonă unde s-a investit mult în ultimii ani în construcția și amenajarea unor săli de sport și a unor terenuri pentru practicarea sportului dotate la nivel european.
La întâlniri a participat și deputatul Vasile Cocoș, un politician extrem de activ în zona Horezu.

Săptămâna aceasta Bogdan Constantin Matei va participa la inaugurarea primei școli de sport române din Marea Britanie.
“Încercăm prin parteneriate cu cluburile înfințate de români în străinătate să păstrăm contactul cu România al tinerilor născuți sau crescuți în străinătate, să vină să facă cantonamente în România să se simtă români, să poată participa la competiții amicale la antrenamente la noi în țară. În același tiomp încercăm să creăm condițiile necesare ca un număr cât mai mare de copii și tineri din toată țara să aibă acces la baze sportive, să poată să facă sport nu neaparat pentru performanță dar mai ales pentru sănătate și educație”, ne mai precizează Bogdan Matei.

Traian Guminski