Trupa de actori păpușari a Teatrului Anton Pann pe scena Festivalului Internațional de Teatru pentru copii “Cărăbuș”- Brăila 2017
Trupa de actori păpușari a Teatrului Anton Pann participă la cea de a IV-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru pentru copii – Cărăbuș, eveniment care va avea loc în perioada 11-15 august la Brăila.
Printre cele 20 de spectacole propuse ale unor cunoscute trupe din țară și străinătate precum, București, Ploiești, Galați, Iași, Botoșani, Cahul, Teatrul Național Găgăuz și altele, se numără și spectacolul Teatrului Anton Pann. Este vorba de “Căsuța Prietenilor” un spectacol de Valentin Ligi. El va avea două reprezentații, prima, în ziua de sâmbătă 12 august, de la ora 18.00, iar cea de a doua reprezentație, duminică 13 august de la ora 11.30. Viorica Stamate, Mioara Dospina, Felicia Ștefan, Marinela Tătaru și Cristian Bulagea, actorii păpușari din acest spectacol vor face tot posibilul ca povestea spusă de ei, în care se vorbește despre prietenie, să capteze atenția, să aducă aceea bucurie și ropote de aplauze din partea celor mici și nu numai. Le dorim mult succes
s și-i așteptăm cu drag acasă pentru definitivarea celor trei spectacole in premieră pe scena Teatrului Anton Pann.