Trei veşti rele pentru senatorul Dan Niţu
A activat mulţi ani într-un partid. A obţinut succese bune pe plan economic. A ajuns senator al României pe o campanie a USL. Dar nu a ajuns liderul PNL Vâlcea având mereu convingerea că merită mai mult decât deputatul Buican această poziţie.
Nu ştim cât l-ar avantaja material, spiritual, economic sau din alt punct de vedere să fie preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea. Probabil după doar câteva luni în acest post ar realiza că nu este mai fericit. Dar şi-a dorit să fie candidatul liberal pentru şefia judeţului. Şi Buican, pe care-l crede mai incult, mai slab pregătit, mai puţin cinstit decât, el i-a suflat şi această poziţie. Şi atunci a plecat. A plecat la un partid condus tot de foşti liberali. Dar cu speranţa că va ajunge preşedinte de CJ în toamnă folosindu-se de voturile consilierilor PSD.
Pentru a atinge acest obiectiv senatorul Dan Niţu are nevoie de voturi. Voturi care să-l propulseze alături de cât mai muţi colegi de partid în CJ. Iar voturile nu se obţin nici cu ambiţie nici cu pregătire economică. Ele se obţin cu o pregătire politică deosebită. Poţi să fi necinstit, să fi făcut puşcărie, să nu ai nicio treabă cu locul în care candidezi, să ai darul beţiei sau al jocurilor de noroc. Poţi fi un afemeiat convins. Poţi să ai o pregătire profesională de nivel mediu şi un caracter ordinar. Dar poţi câştiga totuşi alegeri. Aceasta este România noastră. Pentru Dan Niţu alegerile din iunie vor fi ceva de totul sau nimic. În aceste condiţii este bine să îţi evaluezi, în fiecare moment al campaniei şi al precampaniei exact poziţia ta şi poziţia celorlalţi competitori.
Iată trei veşti rele pentru Dan Niţu. Dacă le ia în serios mai are timp să remedieze deficienţele.
1. Nici un primar din Vâlcea nu pare dispus să îl urmeze pe Niţu în aventura sa numită ALDE. Nici măcar primarul comunei Măciuca, om de al său de încredere şi edil care îi datorează în mare măsură poziţia. Şi asta în condiţiile în care primarul, sprijinit de Niţu ar câştiga un nou mandat şi din partea UDMR nu numai a ALDE. Fără primari este foarte greu să obţii voturi pentru a intra în CONSILIUL JUDEŢEAN. Uneori nici cu primari nu reuşeşti acest lucru a se vedea din urmă alegerile în care PUR ( PC) nu a mai reuşit accederea în CJ deşi avusese preşedinte în funcţie şi mai mulţi primari.
2. Poţi intra în CJ şi fără primari şi fără a câştiga vreo primărie. Dar pentru asta îţi trebuie un candidat deosebit de puternic în municipiul Râmnicu Vâlcea. Cu Mircia gutău sau cu Romeo Rădulescu pe caeastă poziţie ALDE poate intra în CJ Vâlcea. Dar Mircia Gutău nu vrea să intre într-un partid în care să nu aibă el controlul total şi să fie number one. Aşa că va merge în alegeri pe micul partid de buzunar al lui Fenechiu şi va încerca să îşi câştige în cazul unei victorii o majoritate în Consiliul Local împreună cu PNL. Iar Romeo Rădulescu nu vrea să fie doar locomotiva ALDE şi şi-a făcut temele corect. Iar calculele arată că îl poate bate pe Gutău doar cu PSD sau cu PNL în spate. Mai mult cu PNL pentru că nu este perceput ca un om de stânga şi dacă ar candida din partea PSD mulţi votanţi de stânga ar migra cu voturile în altă parte. Deci în acest moment ALDE ,aşadar Niţu nu au un candidat viabil pentru Râmnicu Vâlcea.
3. Una din problemele aparent minore în partid o reprezintă ION NICOLAE, fostul migrator prin nu mai ştim nici noi câte partide. Niţu trebuie să ştie că Nicolae va îndepărta mulţi oameni de acest partid. Dacă îl păstrează va avea probleme. Dacă încearcă să îl excludă prea târziu va avea şi mai multe probleme pentru că Nicolae va da tot din casă şi va face o anticampanie de zile mari partidului. Dacă încearcă să scape de el imediat este dificil. Cum va gestiona această situaţie vom vedea.
Cum poate transforma Dan Niţu o situaţie defavorabilă în una favorabilă.
– Printr-un mare noroc. Acela ar putea fi de exemplu o intervenţie care să-l oprească pe Mircia Gutău să candideze iar ALDE să aibă un candidat cât de cât notoriu şi o listă echilibrată la Râmnicu Vâlcea.
– Printr-o muncă titanică a unor oameni bine plătiţi. Munca ar consta în constituirea unor organizaţii capabile să depună liste complete în toate localităţile pentru consiliile locale iar listele să fie alcătuite din oameni cu familii numeroase. Pentru acest obiectiv însă senatorul, considerat de unii care îl cunosc extrem de econom, ar trebui să recompenseze băneşte foarte bine echipe de “mercenari” care să traverseze judeţul zi lumină şi să rupă organizaţii deja constituite de UNPR, PRU, PAS, PSRO, PMP etc. Să le mute cu candidaţi cu tot la ALDE. Apoi alte echipe, care cunosc bine atât organizaţiile PSD, cât şi cele PNL, ar trebui să racoleze de urgenţă candidaţi mai buni sau mai puţini buni îndepărtaţi de cele două partide.
– În prezenţa legii care interzice brichetele, pixurile, banerele şi alte materiale electorale presa locală poate cântări greu. Dar nu cumpărate materiale care să apară răzleţ prin toate ziarele. ALDE are nevoie de 1-2 redacţii care să încheie contracte exclusive cu acest partid şi care să tipărească mii şi mii de exemplare total favorabile candidaţilor ALDE şi defavorabile tuturor celorlalţi. Dacă Niţu va găsi doi patroni d e presă care să tipărească numai pentru ALDE şi dacă va fi dispus să aloce fondurile necesare echipele de racolare vor împărţi în acelaşi timp ziarele respective. 400 de mii de ziare ar însemna vreo 10 mii de euro. Contractele cu cele două publicaţii ar mai însemna minim 30 de mii. Cu 40 de mii de euro pentru presă plus probabil cam tot atâta pentru a avea liste complete în toate localităţile Niţu are o şansă să intre în CJ. Iar de acolo încep alte calcule. Banii îi are. Mai rămâne de văzut cât valorează în mintea lui Dan Niţu postul de preşedinte al CJ.
Bonus: în cazul în care în urma unor negocieri Dan Niţu ar intra totuşi în CJ, dar nu ar ajunge preşedinte, organizaţiile deja constituite plus structura echipelor de campanie îi vor folosi în toamnă să lupte pentru un loc de parlamentar ALDE.
Traian GUMINSKI