Trei evenimente festive importante în comuna Guşoeni

Nicolea Conciou, edilul comunei Guşoeni, este recunoscut pentru organizarea unor sărbători şi serbări tradiţionale, cu mult bun gust, cu implicări bugetare rezonabile şi cu participări numeroase, nu doar ale locanicilor, dar şi ale multor locuitori din zonele adiacente Guşoeniului, dar şi din municipiu.
Situaţia sanitară din România a blocat aceste acţiuni în ultimii doi ani, dar anul acesta administraţia din Guşoeni reia organizarea evenimentelor festive.
Primul eveniment important va avea loc în data de 12 iunie, de Rusalii, când este programată “Ziua Comunei”.
“Căutăm deja artişti care să fie prezenţi la acest eveniment şi care să aibă tarife acceptabile. Ca de obicei vom organiza cu această ocazie şi o competiţie fotbalistică la care invităm mai multe echipe din judeţ, va fi organizat şi un program specific căluşului”, spune primarul Concioiu.
Deoarece mulţi localnici, în special tineri sau familii tinere, se află la muncă în ţări străine primăria s-a decis să organizeze, în preajma Sfintei Mari, în luna august, o serbare denumită “Ziua Diasporei”.
“Ne-au rugat de multe ori să facem ceva în luna august când mulţi dintre ei se află în ţară în concedii. Le este dor să socializeze să se întâlnească într-un cadru festiv, să-şi reamintească din tradiţii şi obiceiuri, să petreacă împreună. Unii sunt plecaţi de mulţi ani şi poate vor rămâne pe perioade lungi sau definitiv în ţările în care muncesc, dar sunt legaţi de pământul natal şi pentru aceşti oameni vom face această serbare populară în aer liber”, precizează primarul Concioiu.
În 2019, la inaugurarea Căminului Cultural nou din Guşoeni, pe 6 decembrie, de Sfîntul Nicolae, a fost organizată prima ediţie a manifestării “Fii Satului”.
Atât primarul, cât şi consilierii locali şi salariaţii primăriei, consideră că această manifestare trebuie reluată şi transformată în una tradiţională localităţii, chiar dacă data la care va avea loc poate fi mutată mai aproape de Crăciun sau de ziua naţională. O dată precisă va fi stabilită şi după consultarea localnicilor. (T.G.)